Izvoarele dreptului

Teoria Generala a Dreptului



Tema : Izvoarele Dreptului



Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cât si pentru întreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor îmbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care în literatura juridica se considera, în general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime.
Este necesar a se face distinctie între izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului. Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioara, care determina actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viata sociala, economica si culturala în complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli de drept si institutii. Din punct de vedere juridic, ne intereseaza în special izvoarele formale sau formele de exprimare a normelor de drept. Sensul juridic al notiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte si modalitati prin care continutul normei de drept devine norma de conduita si se impune ca model de urmat în relatiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezinta regula de conduita prescrisa si exteriorizata, cuprinsa într-o anumita haina juridica. Izvoarele de drept sunt clasificate dupa diferite criterii:A. Dupa modul de transmitere deosebim izvoarele scrise de izvoarele nescrise: -obiceiul - izvor nescris-norma juridica - norma scrisaB.Dupa caracterul oficial sau neoficial al izvorului de drept:-legea - izvor oficial-obiceiul, doctrina - izvoare neoficiale.C.Din punct de vedere ale modului de impunere:-izvoare directe - actele normative-izvoare indirecte - obiceiul sau normele elaborate de organizatiile nestatale care pentru a deveni obligatorii trebuie sa fie validate de o autoritate statala.D.Dupa modul de creare a normei:-izvoare creatoare: legea si cutuma, deoarece creaza legi noi-izvoare interpretative:jurisprudenta si doctrina care interpreteaza legile existente.E.Enumerativ, izvoarele formale ale dreptului sunt:-obiceiul juridic - cutuma;-practica juridica - jurisprudenta-precedentul juridic-doctrina -contractul normativ-actul normativ.

OBICEIUL JURIDIC (CUTUMA) Acesta este cel mai vechi izvor de drept. Obiceiul sau cutuma reprezinta o forma de exprimare a unor reguli care s-au format în timp si care sunt respectate în virtutea unor deprinderi îndelungate, fara sa fie impuse prin constrângere. Pentru ca o anumita regula obisnuielnica sa devina cutuma este necesar sa îndeplineasca urmatoarele conditii:-sa aiba un caracter uniform;-sa se aplice în mod repetat ;-sa aiba o anume dorata. Astfel simpla repetare a unor practici nu înseamna în mod necesar crearea unei cutume. Practica generatoare de cutume trebuie sa fie uniforma, repetabila si sa aiba o durata în timp. Toate aceste atribute trebuie sa se aplice simultan. In dreptul international o anumita cutuma poate fi consfiintita si constatata de un organ de drept public. Având în vedere faptul ca aceasta norma de drept nu este scrisa, ea se caracterizeaza prin o deosebita mobilitate. Pentru a se constata continuitea normelor cutumiare, s-a impus codificarea cutumelor. Codificarea are efectul întreruperii caracterului evolutiv al cutumei, si de aceea, cu toate ca se poate forma o noua cutuma, ea nu va putea contrazice norma cuprinsa într-un cod de legi sau norma uniforma. Cutuma se întemeiaza pe cazuri concrete, la care se face referire, fiind evocate aceste cazuri ca precedente. In sistemul de drept anglo-saxon, dreptul cutumiar este un important izvor al dreptului. De asemenea, în dreptul international public, obiceiul juridic este izvor principal de drept alaturi de tratat, reprezentând exprimarea tacita a consimta mântului statelor cu privire la cunoasterea unor reguli determinate ca norme de conduita obligatorie în relatiile dintre ele. In România, pozitia dreptului obisnuielnic (cutumiar) s-a pastrat puternica pâna la începutul veacului al XIX-lea, alcatuind obiceiul pamântului sau legea româneasca:JUS VALAHICUM sau IUS VALACHORUM. Primele legi românesti ale lui alexandru cel Bun, Vasile Lupu, Matei Basarab, Codurile lui Calimach si Caragea lasau loc de manifestare fortei obiceiului si faceau referire expresa la dreptul cutumiar. Dupa aparitia Codului civil din 1864, rolul obiceiului se restrânge, iar codul face trimitere expresa prin câteva articole la obiceiul juridic: 548,600, 607, 1351, 1456, 1443.. In dreptul penal, este exclus rolul cutumei, aici functionând principiul legalitatii pedepsei si incriminarii: NULLA POENE SINE LEGE/ NULLA CRIMEN SINE LEGE - ceea ce presupune întodeauna ca izvor al dreptului poate fi doar legea scrisa.
DOCTRINA
Cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care specialistii în drept le dau fenomenului juridic. Doctrina formeaza stiinta juridica al carei rol teoretic este indiscutabil, atât în privinta explicarii si interpretarii stiintifice a materialului normativ, cât si în opera de legiferare, în procesul de creare a dreptului, cât si în activitatea practica de aplicare a dreptului. In dreptul actual, doctrina nu este considerata izvor de drept, însa acest lucru nu împieteaza cu nimic asupra rolului indispensabil pe care ea îl are în procesul legislativ si în procesul practicii juridice. Solutiile si interpretarile doctrinare sunt întodeauna fondate pe cazuri practice, pornind de la fapte reale, pe care apoi le generalizeaza, le interpreteaza si le explica teoretic. Doctrina a avut un deosebit rol în procesul de creare a dreptului. Astfel, în dreptul roman, opiniile jurisconsultilor Papinian, Ulpian, Paul erau considerate ca având forta legii. In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile în comentariile juristilor. Odata cu codificarea cutumei si cuprinderea normelor juridice în legi, rolul doctrinei a scazut, fara ca el sa dispara. In nian, Ulpian, Paul erau considerate ca având forta legii. In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile în comentariile juristilor. Cu toate ca judecatorul în solutionarea litigiului nu este legat în hotarârea pe care o da de o cauza similara sau de un proces similar judecat de el însusi sau de o alta instanta, practica judecatoreasca ajunge la solutii unitare în interpretarea si aplicarea legii, iar în aceasta privinta un rol deosebit revine Curtii Supreme de Justitie, care are competenta sa transeze în mod suveran conflictele dintre instante si sa impuna o anumita interpretare prin decizii de îndrumare pentru aplicarea unitara a legii. Aceste decizii de îndrumare ca si solutiile constitutionale ale instantelor superioare sunt invocate ca precedente judiciare, iar pe baza lor se solutioneaza cauzele cu care au fost sesizate instantele. In sistemele de drept anglo-saxon, jurisprudenta este un important izvor de drept, dreptul comun fiind alcatuit din hotarârile judecatoresti si obiceiurile juridice. Judecatorul este nu numai un interpret al legii, ci si un creator al ei, iar o cauza poate fi solutionata pe baza unui precedent pronuntat cu sute de ani anterior.
CONTRACTUL NORMATIV Contractul este în principiu un act juridic individual, opera vointei a doua sau mai multe persoane, care convin cu privire la nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete, din care rezulta drepturi si obligatii ale partilor. Exista totusi o anume categorie de contracte, care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte de drept determinate, ele nereglementând raporturi juridice concrete, ci au în vedere reglementarile cu caracter generic. Acestea sunt contractele normative si în aceasta calitate sunt considerate ca izvor de drept, cu deosebire în dreptul constitutional, dreptul international public sau dreptul muncii si protectiei sociale. In materia dreptului constitutional, contractele normative pot fi concretizate pe scheletul tratatelor încheiate între statele ce urmeaza sa compuna o federatie, constituind izvor de drept în organizarea si functionarea structurii federative a statelor. In dreptul constitutional, contractele normative pot aparea sub forma tratatelor internationale, care reprezinta expresia consimtamântului statelor semnatare si în aceasta masura este considerat izvor de drept.In dreptul muncii si securitatii sociale, contractul normativ apare sub forma contractelor colective de munca în care se prevad conditiile generale ale organizarii procesului muncii, iar pe baza lor se încheie contractele individuale de munca.
ACTUL NORMATIV Actul normativ sau legea are în prezent cea mai mare importanta în sistemul izvoarelor de drept. Dupa ce a început actiunea de codificare, ...