Izvoarele dreptului roman

Trimis la data: 2010-01-29
Materia: Drept
Nivel: Facultate
Pagini: 19
Nota: 8.57 / 10
Downloads: 22
Autor: Igor
Dimensiune: 41kb
Voturi: 6
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Definirea conceptului de izvor de drept
Noţiunea de izvor al dreptului are mai multe accepţiuni.Pornind de la definiţia şi analiza terminologiei privind izvoarele de drept, specialiştii în drept roman au ajuns la concluzia că acestea prezintă mai multe accepţiuni: în sens material, în sens documentar şi în sens formal.
Izvoarele dreptului în sens formal
În fine izvoarele dreptului în sens formal desemnează totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor jurdice. Pentru ca o normă socială să devină normă de drept sunt necesare anumite procedee de adoptare, procedee care diferă de la o societate la alta.

Prin urmare totalitatea procedeelor utilizate în scopul transformării normelor sociale, în norme juridice constituie izvoarele formale ale dreptului.În societatea romană izvoarele dreptului în sens formal au evoluat sub influenţa nemijlocită a factorilor economici, sociali şi politici.

În epoca veche, imediat după fondarea statului, principalul izvor de drept a fost obiceiul, corespunzător cerinţelor economiei naturale închise. Începînd din secolul al V-lea pînă la sfârşitul republicii, dreptul roman a fost exprimat, cu precădere, în forma legii.
Tot în epoca veche, în ultimele secole, edictul pretorului şi jurisprudenţa sunt recunoscute, alături de obicei şi lege ca izvoare de .drept.

În epoca clasică, la vechile izvoare s-au adăugat altele noi: senatus-consultele şi constituţiunile imperiale.
În epoca postclasică odată cu instaurarea monarhiei absolute, normele de drept îmbracă, în exclusivitate, forma constituţiunilor imperiale şi a obiceiurilor.

I. Obiceiul
În epoca prestatală viaţa societăţii romane era reglementată de obiceiuri nejuridice, formate prin repetarea unor comportări, conform cerinţelor economiei primitive.
Obiceiurile ne juridice erau întemeiate pe vechi tradiţii şi exprimau interesele tuturor membrilor societăţii, aşa încît erau respectate de bună voie.

Odată cu dezvoltarea vieţii economice, asistăm la un început de stratificare socială şi la apariţia primelor elemente ale organizării politice. În cadrul acestei evoluţii generale fizionomia obiceiului se schimbă, în sensul că obiceiurile convenabile şi utile minorităţii dominante încep să fie impuse întregii societăţi.După apariţia statului această tendinţă se cristalizează definitiv.

Alături de unele obiceiuiri, preluate din epoca primitivă, care au devenit obligatorii prin sancţionarea lor de către stat, au apărut şi obiceiuri juridice noi, generate de noile realităţi economice, sociale şi politice.Pînă în secolul al V-lea, cînd a fost adoptată Legea celor XII Table, obiceiul a fost singurul izvor al dreptului roman.

Obiceiurile juridice, erau ţinute în secret de către pontifi, iar aceştia pretindeau că le-au fost încredinţate de către zei, în scopul de a acredita originea divină a dreptului. Mai mult chiar în epoca foarte veche nu exista o delimitare clară între normele de drept (ius) şi cele religioase (fas). Pontifii, ca exponenţi ai intereselor patricienilor, erau interesaţi să menţină această confuzie.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.