Kir Ianulea

Kir Ianulea.O imparatie atat de pretentioasa trebuie sa cunoasca toate gandurile oamenilor pentru a stii sa-i asupreasca mai bine. Aghiuta este sortit acestei noi misiuni, la care se angajeaza fara sa clipeasca: "Aici sunt, intunecimea-ta! ”. Sarcina data este destul de complicata: el trebuie sa se impieliteze in chip de om, sa traiasca zece ani cu o nevasta, apoi sa moara si revenind la forma lui draceasca, sa raporteze ce s-a intamplat.

Kir Ianulea.Pentru asta va beneficia de o avere de o suta de mii de galbeni pe care-i adusese un negustor. Dupa ce-l scutura bine de ureche, tartorul sef il saruta pe varful nasului si ii da un picior "unde-ncepe sa-i zica spatelui coada", astfel ca Aghiuta ajunge in Bucuresti, dupa ce ia comoara de o suta de mii de galbeni. Infatisarea lui omeneasca este "nici matuf, dar nici prea tangau", "in puterea varstei, frumos si aratos".

Descinderea in universul real este simpla. El trage la hanul lui Manuc, de unde incearca sa faca rost de o pereche de case, de "pimnite, bucatarii, spalatorii, cu grajduri si soproane".Mediul in care se invarte Aghiuta este format din negustori, din oameni cu stare, iar femeia pe care vrea sa o ia in casatorie este Acrivita, "fata a mai mare a lui Hagi Canuta”.

Acrivita are un comportament contradictoriu: la inceput este blanda ca un miel, apoi aduna toate slugile, bagandu-le in sperieti si declarandu-se stapana a casei, stand tot timpul "posaca si-ncruntata". Femeia spune ca ea a fost invatata sa traiasca bine, nu sa manance "mamaliga si masline", ca ea nu este din acelea care se intalnesc pe toate drumurile.

Planul femeii era de a pune mana pe "diamanticalele si sculele si argintaria" lui Kir Ianulea, dandu-i-le tatalui sau, sa inzestreze pe "iepele lui Canuta", sa nu ajunga fete mari fara zestre, ca sa rada lumea de ele. Lucrurile se inrautatesc de tot: "a tot bagat manile Kir Ianulea in lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n-a mai pus nimic, pan-a dat intr-o zi cu unghiile de fundul lazii."

Mai mult, cumnatii trimisi cu marfa la Smirna si spre Brasov, inspre Lipsea, nu se mai intorc. Negustorul, fiind in prag de faliment, incaleca pe un buiestras si fuge, dar acesta se impiedica si cade, fugarul fiind nevoit s-o ia la goana peste santuri si garduri. Este salvat de un anume Negoita, care scapa cu fata curata cand se apropie negustorii: "— Dumneata ma poti si omori!... da’ daca nu l-am vazut...".