La varsta iesirii din adolescenta

Exact un tip de frumusete juvenila constituia si pentru mine un reper intim, nemarturisit. Ma fascina faptul ca la saptesprezece ani Rimbaud isi deschisese cu brio si in mod programatic cariera poetica. Toate elementele unui destin fulminant ma atrageau in cazul sau: vointa-i de autoipostaziere intr-un personaj incomod si excentric, expresia lirica incisiva, constiinta de poet vizionar autorealizat "prin dereglarea sistematica a tuturor simturilor".

Lectura versurilor sale imi deschidea o perspectiva plonjanta dinspre o "transcendenta negativa" catre o metafizica neagra. Poemul Corabia beata, prin pledoaria de imagini si vocabularul de un mare ambitus, a staruit in mintea mea mult timp, ca un simbol al aventurii extreme.
In primii ani de facultate, experienta lecturii din Lautreamont (Canturile lui Maldoror, in traducerea lui Tascu Gheorghiu) mi-a clarificat si mai coerent aceasta structura a creatorului liric care, pornind de la estetica simbolista, deviaza cursul propriei deveniri inspre estetism si, pe o cale abrupta, exploreaza situatii paradoxale, la capatul carora el se confunda cu alienarea, delirul, gustul propriei damnari.

Daca initierea mea in sensul unei poezii disforice s-a facut prin Bacovia, lecturile lui Baudelaire, Rimbaud, Lautreamont si din expresionistul austriac G. Trakl aveau sa amplifice reprezentarile mele in acest sens. Si, cum era firesc, sa nuanteze conceptul de poezie, intr-o perioada in care scriam si chiar intentionam sa-mi public versurile, sub imboldul colegilor mei de generatie optzecista.
La o sedinta de cenaclu studentesc - cum se stie, in anii '70 la Facultatea de Litere profesorul Ovid. S. Crohmalniceanu, autor, printre altele, si al unui studiu despre poezia expresionista, patrona un cenaclu cu destul de mare audienta - am citit poezii care mi-au fost etichetate drept rimbaldiene.

In fapt, calificarea se datora limbajului dur, bolovanos, si sintaxei abrupte. Unor daruri, asadar, pur exterioare. Mai tarziu, studiul unor monografii scrise de Marcel Raymond, Hugo Friederich mi-au intarit convingerea ca experiente limita destructive si destructurante la nivelul sintaxei poetice pot sa conduca la recompunerea discursului ca figura a unei energii rostitoare ce se obiectiveaza proteic. Am mai inteles ca, din perspectiva dicteului vizionar, Rimbaud a regasit structurile prozodiei clasice, academice, de la care plecase, ca autor al unor compozitii in limba latina, impuse de programa scolara a epocii. Genialul adolescent dovedise o intuitie abisala a suprarealismului, mobilizat fiind de trairile sale launtrice de tip romantic si de experienta drogurilor.