Lacul - Mihai Eminescu

Trimis la data: 2008-01-23
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 7.73 / 10
Downloads: 15
Autor: Dobrica Mariana
Dimensiune: 9kb
Voturi: 365
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu, apărută în 1876, este o operă lirică (fiind, ca specie literară, o idilă cu elemente de pastel). Opera lirică este opera literară în care eul liric işi transmite in mod direct propriile trăiri, cu ajutorul figurilor de stil şi al imaginilor artistice.(Pastelul este o specie a liricii peisagistice în care este prezentat un aspect din natură şi manifestarea discretă a stării de spirit a eului liric generată de acest aspect. Idila este o specie a poeziei lirice şi erotice, în care este prezentată într-o formă optimistă sau idealizată viaţa sau dragostea într-un cadru rustic.)
(Pastelul este o specie a liricii peisagistice în care este prezentat un aspect din natură şi manifestarea discretă a stării de spirit a eului liric generată de acest aspect. Idila este o specie a poeziei lirice şi erotice, în care este prezentată într-o formă optimistă sau idealizată viaţa sau dragostea într-un cadru rustic.)

„Lacul” este o poezie specifică temei romantice a corelaţiei dintre dragoste şi natură. Titlul este specific pastelului, desemnând un element al naturii acvatice. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin mărci lexico-gramaticale ale eului liric: pronume personale şi verbe la persoana I, singular şi plural.

Poezia debutează cu elemente de pastel, conturând un decor trasat în câteva pete de culoare şi în câteva linii dominante:”Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă./ Tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă.” Imaginea romantică a naturii, care împleteşte spaţiul, timpul şi mişcarea, se concentrează asupra unui element dominant, lacul, cu toate conotaţiile de vrajă şi mister care derivă de aici.

Natura este statică, aflată parcă într-o odihnă cosmică, atmosfera este calmă, doar uşor tensionată de înfiorarea sentimentului de care este stăpânit eul liric. Lacul, înconjurat de codri, adevărat ochi al pământului, este o oglindă cosmică în care se reflectă cerul albastru. Este acoperit de ”nuferi galbeni”, care îl „încarcă”, sugerând o materialitate generatoare de visare.

O tulburare din adâncuri se amplifică treptat, manifestată prin două verbe semnificative: „Tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă”. Metamorfozarea codrului se evidenţiază mai târziu prin prezenţa vântului („Vântu-n trestii lin foşnească,/ Unduioasa apă sune!”), învolburând elementul lichid al naturii si sugerând fluiditatea visului.

În acest tablou incert, de zi-noapte, alternanţa temporală de la cerul albasrtu oglindit în adâncul apei la ”lumina blândei lune” sugerează alunecarea treptată în orizontul oniric, a lvisului. Iubitei („Ea”), personajul aşteptat şi absent i se conferă un aer de fiinţă acvatică: „Ea din trestii să răsară/ Şi să-mi cadă lin pe piept.” (aşa cum în miturile greceşti apăreau nimfele).

Prin urmare, imaginea naturii se contureazăîn linii perfecte, în cercuri concentrice: mai întâi, codrii înconjoară lacul, îl învăluie ocrotitor; oglinda apei absoarbe înaltul, unind universul mare şi universul mic prin axa verticală a trestiilor, simbol al fragilităţii în acelaşi timp; apar apoi malurile, cercurile valurilor, nuferii care îndeamnă la somn, iar în centru luntrea singuratică.

În acest spaţiu feeric este proiectată o poveste de dragoste. Folosirea verbelor la modul conjunctiv, care domină întreaga poezie, evidenţiază tocmai această virtualitate. Verbul „să răsară” indică apariţia iubitei, care pare a se smulge din spaţiile acvatice; „să-mi cadă lin pe piept” transcrie un sentiment imens de dragoste; „să scap din mână cârma” sugerează abandonarea în favoarea voluptăţii; „foşnească” şi „sune”- o imagine auditivă liniştitoare, o armonizare a umanului cu natura.

Inversiunea „Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă”,dublă (mai întâi complementul direct „lacul” cu subiectul „nuferi”, apoi atributul substantival „codrilor” cu cel adjectival „albastru”), marchează perfecta fuziune şi frumuseţea peisajului paradiziac.
Imaginea lacului este reluată în final, uşor modificată, conferind textului poetic simetrie. Eul liric îşi transmite propriile trăiri apelând la imagini vizuale (unele cromatice), auditive, personificări, inversiuni, epitete, aliteraţii şi asonanţe.

Poezia este structurată în cinci catrene, cu măsura versurilor de 8 silabe. Deoarece eul liric îşi transmite în mod direct sentimentele de nelinişte, de aşteptare, de dezamăgire generată de neîmplinirea poveştii de dragoste („Dar nu vine.”), imaginată într-un cadrul natural feeric, cu ajutorul figurilor de stil şi al imaginilor artistice, poezia „Lacul” de Mihai Eminescu este o operă lirică (o idilă cu elemente de pastel).
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.