Lacul - argumentare

Poezia „Lacul” apare pentru prima data la 1 septembrie 1876 in „Convorbiri literare”, revista societatii „Junimea” din Iasi.
Titlul poeziei sugereaza spatiul asteptarii si al sperantei. Aceasta cuprinde doua planuri: cel real, care este alcatuit din prima si ultima strofa si cel ireal, ce contine strofele III si IV.Strofa a II-a este partea de trecere intre planul real si cel ireal.

In prima strofa a poeziei Lacul, autorul descrie planul natural, un tablou plin de natura.Aici intalnim trei epitete: „lacul codrilor aalbastru”, „nuferi galbeni” si „circuri albe”.In cea de-a doua strofa, poetul folososte verbe la modul indicativ. Pronumele personal „ea” sugereaza iubita, pe care poetul o asociaza astrelor: „Ea din trestrii sa rasara”.In strofa a III-a, indragostitul imagineaza clipa de iubire, care este o modalitate de incadrare in armonia cosmica.

Poetul foloseste in poezia Lacul imagini auditive: „glas de ape” si verbe la modul conjunctiv „sa sarim in luntrea mica/si sa scap din mana carma/si loptile sa-mi scape.”Strofa a IV-a sugereaza faptul ca cei doi scot clipa de iubire din real si o proiecteaza in planul visului: „Sa plutim cuprinsi de farmec/Sub lumina blandei lune/Vantu-n trestii lin fosneasca/Unduioasa apa sune.” Aici intalnim doua inversiuni „blondinei lune” si „unduioasa apa” si doua imagini auditive „vantu-n trestii lin fosneasca”, „unduioasa apa sune”.

In ultima strofa a poeziei, punctele de suspensie sugereaza dezamagirea indragostitului, pentru ca iubita nu apare.Dupa trecerea visului, natura pateste, iar tristetea devine cosmica.
Iubirea se impleteste cu sentimentul unei naturi pline de lumina si miscare, dorinta cu regretul, amintirea cu nostalgia si cu nesiguranta. „Dar nu mai vine,…singuratic/in zadar suspin si sufar….”