Lacul - demonstratie opera lirica

Referat despre Lacul - demonstratie opera lirica
Poezia debuteaza cu descrierea cadrului de natura, in care este imaginata intalnirea dintre cei doi indragostiti. Cadrul natural este unul feeric, unic, care degaja sentimente de calm, liniste, armonie, fiind construit din elemente tipic eminesciene, apartinand atat planului terestru cat si celui cosmic: lacul, codrii, nuferi, si, ulterior, luna.

Descrierea lacului se face cu ajutorul epitetului cromatic „albastru”, care da nastere unei imagini vizuale a unui lac linistit, calm, limpede. Epitetul cromatic „galbeni”, alaturat substantivului „nuferi”, sugereaza frumusetea deosebita si unicitatea peisajului. Personificarea „lacului”, care „tresare” si „cutremura” o barca, accentueaza senzatia existentei unui decor de basm, care nu este unul simplu, ci unul insufletit, care pare sa vibreze si sa rezoneze la starea de spirit a eului liric.

Astfel, observam ca elementul central al acestui tablou ramane lacul, fapt dovedit si de inversiunea de la inceputul poeziei („Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni il incarca”). Descoperim si prima caracteristica a operei lirice, si anume prezenta imaginilor artistice conturate cu ajutorul figurilor de stil, intrucat descrierea peisajului este realizata preponderent cu imagini vizuale.

O alta caracteristica intalnita este prezenta eului liric, fapt sugerat de verbele la pesoana intai singular „ascult”, „astept”, „trec” si „-mi”, doua dintre acestea fiind insotite de adverbul „parca”, care accentueaza ideea de vis. Astfel, eul liric este infatisat calm, visator, fermecat de natura, care, in acest cadru minunat, isi doreste ca „ea”, idealul frumusetii feminine, „din trestii sa rasara” si sa-i cada „lin pe piept”. Verbul „sa rasara” si epitetul „lin” accentueaza ideea ca „ea” este un ideal de frumusete, a carei aparitie are ceva din farmecul aparitiei astrelor, un ideal la care poetul doar viseaza.

Visul de iubire prinde viata cu ajutorul verbelor la modul conjunctiv „sa cada”, „sa rasara”, „sa scape” si prin prezenta persoanei intai, de data aceasta la plural: „sa sarim”, „sa plutim”. Personificarea „inganati de glas de ape”, impreuna cu epitetul „lin (fosneasca)” si inversiunea „unduioasa apa sune” dau nastere unor imagini auditive placute, sugerand ca iubirea se contopeste cu natura, care pare sa binecuvanteze sentimentele dintre cei doi tineri. In aceasta strofa, gesturile eului liric „sa scap carma”, „lopetile sa-mi scape” dau o nota de romantism acestui vis de iubire.

Antepunerea epitetului personificator „blandei (lune)” plaseaza descrierea in noapte, conferind iubirii o nota de mister, de taina de nepatruns. Prezenta asonantei (repetitia vocalei „u”) amplifica misterul, iar aliteratia (repetitia consoanelor „pl” si „bl”) accentueaza armonia si iubirea nocturna. In acest timp, incantarea si extazul create de acest vis de iubire sunt sugerate de verbul „sa plutim” si de prezenta substantivului „farmec”.

Conjunctia adversativa „dar”, urmata de negatia verbului la modul indicativ „nu vine” reprezinta spulberarea visului si revenirea in planul realitatii, trezind sentimente de regret, dezamagire, tristete. Punctele de suspensie ce urmeaza accentueaza regretul neimplinirii visului, iar cuvintele „singuratic”, „suspin”, „sufar”, dar si locutiunea adverbiala „in zadar” amplifica tristetea, dezamagirea poetului. In ultimele doua versuri, care seamana cu primele doua, unicitatea tabloului descris dispare, iar peisajul prezentat devine, in absenta iubirii, unul banal, un simplu lac incarcat cu nuferi.

Ultima caracteristica a operei lirice este prezenta sentimentelor, exprimate in mod direct, cu ajutorul figurilor de stil si imaginilor artistice. Astfel, sentimentele prezente in aceasta opera sunt calmul, linistea, transformate mai apoi in vis de iubire si extaz, in final devenind, in lipsa iubirii, regret, dezamagire, tristete, melancolie.

Opera lirica „Lacul” impresioneaza prin multitudinea de figuri de stil si sentimente prezente, prin muzicalitatea unica a versurilor si plasticitatea imaginilor artistice, Mihai Eminescu creand astfel o opera unica, de basm, care impresioneaza cititorul.