Legea civila ca izvor de drept

In literatura juridica se considera ca notiunea de izvor al dreptului civil , ca si cea de izvor de drept in general , are doua intelesuri sau sensuri .Intr-un prim sens filosofic , expresa desemneaza conditiile de existenta care genereaza normele dreptului civil ; aceasta acceptie se desemneaza prin expresia izvor de drept civil in sens material . Altfel spus , prin izvor de drept civil in sens material se inteleg necesitatile care determina si impun intr-un anumit moment dat aparitia unei normel juridice civile . Necesitatile care determina si impun aparitia unei norme juridice sunt diferite : economice , sociale sau politice .

In al doilea sens juridic , intelesul se desemneaza prin expresia izvor formal . Prin urmare , prin izvor de drept civil , vom intelege formele specifice de exprimare a normelor de drept civil . Notiunea de lege se foloseste în mod obisnuit în doua acceptiuni. În sens strict juridic legea desemneaza actul normativ al puterii legislative care reglementeaza cele mai importante raporturi sociale, se elaboreaza dupa o procedura specifica si are forta juridica superioara fata de toate celelalte acte normative care se întemeiaza pe ea.

În terminologia politica - juridica cuvântul "Lege" este folosit într-un sens deosebit de larg, desemnând în mod generic orice norma de drept sau regula cu caracter obligatoriu, juridic, provenind de la un organ de stat.

Pornind de la definitia juridica a legii îi putem stabili principalele trasaturi, îmbinând criteriile de ordin formal cu cele de ordin material:Legea emana, de regula, de la puterea legislativa, în cadrul tarii noastre parlamentul, unicul organ legiuitor, compus din doua camere, Senatul si Adunarea Deputatilor, în organizarea actuala Adunarea Deputatilor si Senatul în sedinta comuna ce constituie de drept în Adunare Constituanta pentru adoptarea Constitutiei României. Pâna la intrarea în vigoare a acesteia, parlamentul îsi va desfasura activitatea ca si adunare legiuitoare, iar dupa intrarea în vigoare a Constitutiei, parlamentul va hotarî organizarea de noi alegeri în termen de cel mult un an.

Parlamentul adopta Constitutia cel mai important act normativ al unui stat sau legea fundamentala a acestuia, întrucât toate celelalte legi trebuie sa fie conforme cu aceasta. Parlamentul este îndreptatit sa dea interpretarea general - obligatorie a legilor. Chiar daca guvernul, organ de vârf al puterii executive, poate da ordonante în temeiul delegarii legislative în domenii rezervate legii, acestea trebuiesc supuse spre ratificarea parlamentului, ceea ce demonstreaza ca respectivele acte administrative nu pot depasi ca forta juridica legea.

De asemenea faptul ca Presedintele României si el organ de vârf între autoritatile statului, emite decrete, inclusiv cu caracter normativ în realizarea atributiilor si de reprezentare pe plan intern sau international, aceste acte au o forta juridica inferioara legii fata de care trebuie sa se conformeze.

În statele unitare exista, de regula, un singur organ legislativ, indiferent de numarul camerelor care îl compun, pe când statele federale sau federative exista, alaturi de organul legislativ federal sau unional, si organe legiuitoare ale republicilor sau statelor componente si ale caror trebuie sa fie conforme cu legile federale (federative).

În mod cu totul exceptional unele sisteme de drept considera referendumul ca forma populara de adoptare a legilor ori de modificare a constitutiei.Consacrarea si recunoasterea provenientei legii de la unicul organ legiuitor având forta juridica suprema este expresia organizarii democratice si exercitarii în acelasi mod a puterii publice în stat, a faptului ca întreaga activitate normativa trebuie sa se realizeze numai pe actele celui mai reprezentativ organ din stat si care exprima în modul cel mai direct vointa întregii natiuni.

Legea reglementeaza cele mai importante relatii sociale si în mod primar, originar (nederivat) ceea ce explica si rolul ei în cadrul izvoarelor de drept. Într-adevar, prin lege se consacra juridic sistemul politic al unei societati, modul de exercitare a puterii publice, forma si structura statului, drepturile si libertatile cetatenesti, proprietatea, organizarea autoritatilor statului, infractiunile si pedepsele etc.

Normele generale pentru toate domeniile vietii social - economice sunt stabilite prin lege si nu prin acte subordonate si derivate legii, precum hotarârile sau instructiunile. Reglementarea primara, prin lege a relatiilor sociale se aplica prin faptul ca legea poate reglementa orice raport social si în orice modalitate fara nici o îngradire sau autorizare, parlamentul fiind limitat în materia atributiilor legislative decât de Constitutie si actele internationale la care statul nostru este aparte.

Toate celelalte acte normative întemeiate pe lege sunt de natura secundara, derivata, facând aplicarea normativa a domeniilor de reglementare rezervate legii sau intervenind în domenii nerezervate acesteia ori în care nu s-a recurs la o reglementare primara legislativa existând doar un cadru juridic mult prea general.

Tocmai datorita marii varietati de raporturi sociale si a diversitatii de reglementare continutul legilor este format diferit iar ele se pot clasifica dupa cele mai diverse criterii.Legea se adopta cu o anumita procedura, ceea ce face ca sa se deosebeasca de toate acte normative, inclusiv ale organului legiuitor, ca de exemplu, hotarârile.

De fapt si de drept, sub aspect formal, procedura de adoptare este cea care poate diferentia cel mai bine - mai ales din punct de vedere al fortei juridice - actele aceluiasi organ, iar în cazul dat procedura legislativa asigura legii, comparativ cu alte acte ale parlamentului sau ale camerelor sale, forta juridica superioara. Aceasta procedura se compune din mai multe etape.

O prima etapa o constituie procedura de adoptare a legii care cuprinde, la rândul sau mai multe faze în cadrul fiecarei camere si anume initiativa legislativa, avizarea proiectului legii, dezbaterea acestuia, votarea, trimiterea actului spre dezbatere si votarea celeilalte camere, eventual medierea divergentelor, daca acestea exista în urma necorelarii textelor normative.

O a doua etapa cuprinde îndeplinirea unor forme posterioare adaptarii si anume semnarea actului legislativ de catre presedintia celor doua camere, respectiv al Senatului si al Adunarii Deputatilor promulgarea legii de catre Presedintele Republicii si publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, partea a - I-a.

Legea are o forta juridica superioara tuturor celorlalte acte normative ale statului tocmai ca o consecinta fireasca a primelor trei elemente deja indicate. Suprematia legii este depasita doar de Constitutie, care este tot o lege, dar cu caracter fundamental si a carei superioritate juridica rezida din faptul ca, în reglementarea actuala, ea este produsul manifestarii de vointa comuna a întregului parlament, format de Adunarea Constituanta pentru adoptarea Constitutiei. În acest sens legea detine o pozitie deosebita în ierarhia izvoarelor de drept fiind emanatia organului reprezentativ suprem. Datorita acestei pozitii orice alt act normativ se subordoneaza legii si trebuie sa fie conform cu ea, iar legalitatea lui se apreciaza numai în raport cu legea.