Liliecii au sugerat o epocala inventie

Informat de experientele lui Spallanzani,naturalistul elvetian Charles Jurine s-a gandit sa infunde urechile liliecilor cu ceara.Rezultatul a fost neasteptat.Incapabili sa mai distinga obiectele inconjuratoare,liliecii se izbeau de pereti.Care putea fi explicatia acestui comportament ?Oare micile animale vedeau cu urechile ?
Celebrul anatomist si paleontolog francez Georges Cuvier,cea mai inalta autoritate a timpului sau in materie de biologie,a contestat cercetarile lui Spallanzani si ale lui Jurine si a emis el insusi o ipoteza destul de ingenioasa.

Liliecii-spunea Cuvier-poseda un simt al pipaitului foarte fin,localizat mai ales pe pielea extrem de subtire a aripilor,sensibila la presiuni infime ale aerului care se formeaza intre aripi si obstacol.Astfel,animalul nu ar avea decat sa ocoleasca obstacolul,semnalat printr-o schimbare de presiune.Aceasta ipoteza a avut credit mai bine de 150 de ani in cercurile stiintifice mondiale.
Cu totul intamplator,in 1912,Maxim,inventatorul mitralierei cu incarcator automat,a emis ipoteza ca liliecii se orienteaza cu ajutorul ecoului produs de zgomotul propriilor aripi,propunandu-si sa construiasca pe acest principiu un aparat destinat sa avertizeze navele de apropierea aisbergurilor.

Olandezul S. Dijkgraaf,in 1940,si sovieticul A.Kuziakin,in 1946,au demonstrat clar ca organele de pipait nu joaca nici un rol in orientarea liliecilor,pulverizand si ipoteza care existase un veac si jumatate.Savantii americani D.Griffin si R.Galambos au reusit sa dea explicatia reala a orientarii liliecilor.Apropiindu-i de un aparat pentru detectarea ultrasunetelor,au constatat ca liliecii emit o multime de strigate ,imperceptabile pentru urechea omeneasca.Ei au reusit sa descopere si sa studieze proprietatile fizice ale ,,strigatelor'' liliecilor.Introducandu-le in urechi electrozi speciali,ei au stabilit totodata si frecventa sunetelor percepute de auzul acestora.

Iata deci ca progresul stiintei si al tehnicii a permis formularea explicatiei uneia dintre cele mai tulbulatoare taine ale naturii.
Se stie ca,din punct de vedere fizic,sunetul este o miscare vibratorie,propagandu-se sub forma de unde intr-un mediu elastic.
Frecventa sunetului(deci inaltimea sa) depinde de numarul de vibratii efectuate intr-o secunda.Urechile noastre percep vibratii aeriene de la 16 pana la 20000 de herti.Sunetele cu frecventa mai mare de 20000 de herti ,imperceptabile pentru om,se numesc ultrasunete si pot fi demonstrate usor cu autorul unei lame de cuart pusa sub tensiune si introdusa sub apa.

Noi nu auzim zgomotul lamei de cuart,dar vedem rezultatele vibratiilor sale sub forma unor vartejuri si chiar tasnituri de apa.Cu ajutorul cuartului putem obtine vibratii pana la un miliard de herti.
Ultrasunetele isi gasesc astazi o larga intrebuintare industriala.