Literatura Romantica

Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi ratiune, începutul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior.

Curent de mare diversitate şi amploare ( europeană şi extraeuropenană) , apare complex şi adeseori contradictoriu. Mentaliatea romantică marchează întregul câmp umanistic al culturii- istoriografia, filozofia, estetica, literatura, muzica, artele plastice.

Exprimându-se sub forma unei crize morale, sau deopotrivă, a unei ferme luări de poziţie, ajungându-se chiar la tonuri revoluţionare, romantismul literar a însemnat o declanşare în conştiinţa scriitorului a unor probleme, întrebări, şi răspunsuri pasionate. S-au înfruntat poziţii umaniste, axtiviste, progresiste, cu poziţii decepţioniste şi retrograde, potrivit individualităţii şi ambianţei, intereselor şi mentalitătilor de clasă, temperamentului şi educaţiei, concepţiilor şi structurii morale a fiecarui scriitor.

Aceasta a făcut ca în operele romantice să apară speranţe entuziaste sau tonuri de întunecat pesimism; abordarea energică a problemelor actualitaăţii, sau evadarea în orizonturile exotismului; priviri încrezătoare spre viitor sau retrageri dezolate în lumea trecutului; puneri îndrăzneţe de întrebări sau încercari de diversiune; îndemnuri spre acţiune sau anchilozări în pasivitatea contemplaţiei. În felul acesta, se pot descifra în sânul romantismului linii antagonice, contradictorii- fapt care dă o imensă varietate de moduri artistice curentului romantic.

Atraşi de studiul trecutului şi dotaţi cu o înţelegere a istoriei pe care predecesorii lor n-o avuseseră, romanticii au simţul succesiunii epocilor, al instabilităţii, al devenirii, al schimbării starilor de lucruri şi a oamenilor.