Litota

Un personaj al lui Corneille vrea sa spuna ca dusmanii au fugit, printr-o L. tipic manierista: "Si-n lipsa de razboinici, lupta inceta". Homer, Vergiliu, poetii medievali germani, Dante folosesc L. eufemistica. Un neam aprig devine la Vergiliu: "Non tarda gens" (Un neam ce nu-i zabavnic). La noi, Eminescu foloseste L. pentru a sublinia caracterul depreciativ: "Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul" (Scrisoarea I). L. este contrariul hiperbolei (v.): "Uite, zau, acum iau seama / Ca-mi sta bine-n cap naframa / Si ce fata frumusica / Are mama!" (Cosbuc, La oglinda).

MAXIMA = Provine din fr. maxime, derivat din lat. med. maxima (sententia), "sentinta, cugetare, intelepciune formulata scurt, dar avand cea mai mare generalitate". Sfera semantica a termenului este astazi diversificata: 1. Formulare cu caracter general, foarte importanta din punctul de vedere al vietii practice, al actiunii si conditiei noastre sociale, de tipul: "Nu indrepta raul prin rau" AZ- Herodot. In acest caz, ea se deosebeste de adagiu (v.), care denumeste o vorba inteleapta, un dicton, de obicei de provenienta antica; de apoftegma (v.), care are in vedere vorbele unui om ilustru rostite intr-o imprejurare istorica insemnata;

de cugetare, termen pe care-l atribuim oricarui gand formulat expresiv; de paradox (v.), ce asoAZciaza termeni contradictorii, cu intentia de a surprinde si chiar brusca opinia generala; de precept, care are un inteles mai acuzat pedagogic si de sentinta, care cuprinde formulari succinte, cu preAZponderenta valoare morala si, in Antichitate, juridica, stiintifica etc. (de unde si stilul "sententios" al unor scrieri sau autori, adica stilul relativ "rece", expurgat de afectivitate si tintind la maxima generalitate, cu aparenta de lege). 2. Uzul comun atribuie M. o mare extindere, determinand-o sa inglobeze in cuprinsul ei si adagiile, aforisAZmele, apoftegmele, cugetarile, paradoxurile, preceptele si sentintele,