Liviu Ioan Stoiciu

Trimis la data: 2003-02-03
Materia: Romana
Nivel: Gimnaziu
Pagini: 4
Nota: 7.44 / 10
Downloads: 239
Autor: Veronica Hagiu
Dimensiune: 9kb
Voturi: 25
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Liviu Ioan STOICIU s-a născut la 19 februarie 1950, în comuna Dumbrava Roşie (Canton CFR) – Piatra Neamţ. Prenumele tatălui: Ioan. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi (la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi şi la 4 kilometri de oraşul Adjud), mutat cu părinţii aici din 1951 (în acest an, pe 21 iunie, îi va muri mama, Ioana Sandu; după recăsătoria tatălui, va fi crescut de mama adoptivă, Elena Berescu şi va avea un frate şi trei surori).
Şcoala primară şi elementară (până în clasa a VI-a), în comuna Adjudu Vechi. Adolescenţă (începând cu clasa a VII-a) la Adjud, regiunea Bacău / judeţul Vrancea.

Absolvent Liceu teoretic (diplomă bacalaureat umanistică) Adjud, promoţia 1967 (în anul 2000 i-a fost acordată diploma de “Cetăţean de Onoare al oraşului Adjud”). Studii superioare – filologie şi filozofie (1967/1968 – Baia Mare şi între anii 1971 şi 1975, cu absenţe şi cu încă un an de studiu pierdut – Bucureşti şi Cluj, fire inadaptabilă; a condus un cenaclu studenţesc, intitulat “3,14” la Bucureşti acum).

Stagiu militar, octombrie 1968 (plecat voluntar, la 18 ani, după "ocuparea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia"!) – februarie 1970. Locuri de muncă şi "meserii", boemă şi "tentative de sinucidere" în întreaga ţară, până în 1975: profesor suplinitor, miner şi vagonetar în subteran (la Bălan şi Dâlja-Petroşani), calculator-contabil, corector şi ziarist (la Miercurea Ciuc, la "Informaţia Harghitei"), arhivar, expeditor CFR import-export, magaziner, normator transporturi auto, zilier (inclusiv pe Litoral), primitor-distribuitor, şantierist, "muncitor necalificat" (inclusiv la o fabrică de coniac), încărcător de vagoane de marfă, controlor de calitate în siderurgie (la Bucureşti).

În 1975 se căsătoreşte la Focşani (cu prozatoarea Doina Popa), an în care i se naşte un fiu, Laurenţiu (student la Drept, ziarist, creator software azi). La Focşani va avea domiciliu stabil până în 1990 – în această perioadă va fi pedagog şcolar (liceu) şi mânuitor de carte şi bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vrancea.

Nemembru de partid, contestatar recunoscut, la Revoluţie, din 22 decembrie 1989 şi până la 5 martie 1990 (când se va retrage) va fi înscăunat în fruntea judeţului, preşedinte al CFSN/CPUN Vrancea, membru al Parlamentului Provizoriu.

În ianuarie 1990 fondează la Focşani revista literară bilunară "Revista V", pe care o va conduce trei sferturi de an. Din 5 martie 1990 îşi va aduce cartea de muncă la Bucureşti (trei sferturi de an va face naveta la Focşani), la Uniunea Scriitorilor, la redacţia noului săptămânal literar "Contrapunct", ales fiind din februarie 1990 redactor şef – pentru ca în anul următor să demisioneze din funcţie şi să se transfere, ca redactor principal, la revista "Viaţa Românească" (unde lucrează şi azi). Din 1991 până azi este şi redactor-colaborator la ziarul "Cotidianul". De la sfârşitul anului 1990 are domiciliu stabil la Bucureşti. În 1995, cofondator al publicaţiei literare "Caietele de la Durău".
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.