Luceafarul

Trimis la data: 2009-04-01
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 9
Nota: 7.67 / 10
Downloads: 11
Autor: Mihaela
Dimensiune: 30kb
Voturi: 13
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Dragostea lui Mihai Eminescu pentru folclorul naţional a fost profundă şi constantă, poetul simţindu-şi rădăcinile spirituale adânc înfipte în sufletul neamului românesc, după cum mărturisea el însuşi într-o însemnare făcută pe marginea unui manuscris:”Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”.
Poemul “Luceafărul” a fost conceput din timpul studiilor la Berlin, iar din perioada 1880-1883 datează cele cinci variante, în timp ce forma sa definitivă a fost publicată în aprilie 1883 în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare “România jună” de la Viena, apoi în “ Convorbiri literare” din august, acelaşi an, şi în volumul de “Poesii” editat de Titu Maiorescu în decembrie 1883.

Poem amplu, interferând cele trei genuri literare: liric, epic şi dramatic, cuprinde compoziţional 98 de strofe şi 392 de versuri ce se organizează pe mai multe planuri: teluric-cosmic, fantastic-uman, reprezentând patru tablouri.

Romantic fiind, Eminescu a cules folclorul, l-a prelucrat folosindu-l ca izvor de inspiraţie pentru opera sa.Aşa s-a întamplat şi în cazul genezei poemului “Luceafărul” , pentru care Eminescu a folosit un basm românesc intitulat “Fata din grădina de aur”, cules de germanul Richard Kunisch, în 1861.Poetul a prelucrat acest basm în perioada 1870-1872 într-un text de 488 de versuri şi 56 de strofe despre povestea de dragoste dintre o fată deosebit de frumoasă şi Florin, un fiu de împărat.

De fată se îndrăgosteşte şi un zmeu , dar ea nu răspunde decât condiţionat sentimentelor lui, preferând dragostea lui Florin, un pământean , ceea ce stârneşte mânia zmeului, care, prăvălind o stânca peste ea, rosteşte un blestem:”Un chin s-aveti:de-a nu muri deodată”.

Aşadar, unele dintre izvoarele “Luceafărului” sunt cele folclorice, şi anume basmul “Fata din grădina de aur” şi mitul zburătorului, prezent în prima parte a poemului (visul fetei), dar întâlnit şi în poemul “Călin(File de poveste)”.

Eminescu a dat basmului un înţeles alegoric:”că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele său scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit.El n-are moarte , dar n-are nici noroc”.Mărturisirea lui Eminescu evidenţiază faptul că la baza poemului stau şi alte izvoare decât cel folcloric, poetul avându-le în vedere pe cele filozofice.

De pildă, modul în care Eminescu prezintă raportul dintre omul comun şi cel de geniu îşi are punctual de plecare în opera lui Schopenhauer “Lumea ca voinţă şi reprezentare”.Geniului îi sunt caracteristice inteligenţa(ratiunea pură), capacitatea de a-şi depăşi sfera, aspiraţia spre cunoaştere, puterea de a se sacrifica pentru atingerea scopului obiectiv şi singurătatea.

În schimb, pe omul comun îl caracterizează instinctualitatea, subiecivitatea, incapacitatea de a-şi depăşi condiţia, voinţa de a trăi, dorinţa de a fi fericit şi sociabilitatea.După cum se observă, trăsăturile lor sunt antitetice , acest fapt explicând numeroasele antiteze din poem.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.