Luceafarul - comentariu

Marele intreg descompus in fragmente, care numai la un prim nivel al abordarii arata risipire si lipsa de armonie, a trecut prin aceasta jertfa din pricina incapacitatii omului de a percepe totul altfel decat prin fragment, deoarece intregul nu concorda cu omul, dupa Victor Hugo.

Exista la Eminescu, mai intai, un spatiu mitic. Eroul liric, personajul, intra intr-un cadru fundamental diferit de tot ceea ce cunoscuse. Pentru poet exista o lume a celor vii, precum si o lume a celor morti. Intre ele, ca un purgatoriu si ca un spatiu specific, se afla taramul celor si vii si morti, in egala masura. Arald si Maria (Strigoii), de pilda, sunt, cum ar spune Algiradas Julien Greimas, "suflete moarte care duc o viata paralela cu a celor vii si sunt dotate cu o prezenta fizica".
Cei mai multi dintre eroii mitologiei eminesciene sunt stapani ai vietii si ai mortii. Hyperion, fiinta eterna, ar dori sa coboare printre muritori; in poezia Memento mori, sub nisipul arzator al pustiului, isi duce viata o lume insolita; zmeul din Fata din gradina de aur este un "daimon" aspirand la fiintarea terestra. Lucrarea de marca a poetului este capodopera de geniu ,,Luceafarul''. Valoarea este una inestimabila pentru poporul roman cat si pentru literatura universala.

Eminescu da dova-da de maturitate creatoare si reuseste sa faureasca o opera pe care toate generatiile urmatoare o vor avez ca marturie asupra geniului creator ce a fost Eminescu. Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic, capodopera a creatiei lui Eminescu a lasat marturie insusi poetul. Din marturia sa reiese ca pornind de la o sursa, de la un izvor popular poemul a trecut printr-un indelungat proces de creatie. Dupa ceea ce spune rezulta ca principala sursa de inspiratie a fost un basm popular romanesc cules si punlicat intr-un memorial de calatorie, aparut la Berlin in 1861 de catre germanul Kunisch. Basmul se intitula Fata din gradina de aur.

In acelasi memorial de calatorie Kunisch a mai publicat un basm care asemenea a fost cunoscut de Eminescu, a preluat ceva si din aceasta, dar sursa principala ramine "Fata din gradina de aur". Reprezinta un moment de maxima elevatie a lirismului eminescian; este capodopera eminesciana, o admirabila sinteza a temelor si motivelor, atitudinilor poetice eminesciene.

Criticii literari vad in Luceafarul o cheie de bolta a universului poetic eminescian. Intalnim toate marile teme, motive ale creatiei marelui poet: geniul, dragostea, natura, demonul, titanul, filozofia, cadrul nopturn, elementul neptunic.

Luceafarul ramane un model de depasire al gandirii mitice prin gandire filozofica.Luceafarul este publicat in anul 1883 in Almanahul Societatii Academice Social Literare "Romania Juna" din Viena. Revista Convorbiri literare a reprodus versiunea din almanah, iar T. Maiorescu publica poemul in editia sa de versuri de la sfirsitul anului 1883. Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu.

Aceasta idee este prezenta si in poeziile de tinerete ale lui M. Eminescu, dintre care amintim Gemenii, Povestea Dochiei si Ursitorile in care Dochia este simbol al existentei Daciei. Ideea geniului nemuritor in stele si in "Povestea magului calator in stele" si "Peste codrii sta cetatea", in care prezentarea eroilor ne duce cu gindul la Luceafarul. Aici el, Zburatorul apare descris: "cu par lung de aur moale, / si cu ochii plini de jale / trestia-l incununeaza / hainele-i scintejaza / haine lungi si stravezii / pare un mort cu ochii vii".