Luceafarul - tema si viziune

Trimis la data: 2014-04-01
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 9.88 / 10
Downloads: 0
Autor: filip_silviu
Dimensiune: 20kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Poet apartinand perioadei ,,marilor clasici ai literaturii romane", din a doua jumatate a sec. al XIX-lea, Mihai Eminescu abordeaza o varietate tematica impresionanta, de factura romantica. Sinteza a liricii eminesciene, ,,Luceafarul" este un poem romantic, fapt dovedit prin problematica propusa - conditia geniului, iubirea, natura cosmica si terestra, timpul etc., prin amestecul de genuri literare, prin utilizarea antitezei, atat la nivelul structurii textului, cat si la cel al continutului etc.
Caracterul romantic al poemului este evident, in primul rand, in tematica abordata. Incompatibilitatea dintre geniu si omul comun se releva in alegoria iubirii dintre o fata de imparat si Luceafar, fiinte apartinand unor lumi diferite - planul terestru si cel cosmic.
Antiteza romantica pune in evidenta incompatibilitatea celor doua lumi, intre efemer si eternitate, idee afirmata explicit chiar prin replicile personajelor: ,,Caci eu sunt vie, tu esti mort"; ,,Au nu-ntelegi tu oare/Cum ca eu sunt nemuritor/Si tu esti muritoare?".

Conditia omului de geniu, raportata la omul comun este tema majora a poemului. Acesteia i se asociaza problematica timpului, a iubirii si a naturii, a cosmogoniei, a memoriei si uitarii etc.
Tema iubirii si a geniului este figurata in sacrificiul Luceafarului, hotarat sa renunte la conditia sa. Rugamintea adresata Demiurgului, prin care astrul ii cere anularea conditiei supreme justifica sacrificiul in numele iubirii: Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire,/

Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de iubire...". Metafora din versul final ilustreaza, in acelasi timp, efemeritatea fiintei umane.
Tema naturii apare in poem in doua ipostaze: cea terestra, specific idilelor eminesciene, si cea cosmica. Cuplul Catalin-Catalina este plasat, in ultimul tablou al poemului, intr-o natura feerica: ,,sara-n asfintit", ,,luna [...] tremurand din apa", ,,cararile din cranguri", ,,mandri tei". Natura cosmica este conturata in tabloul al treilea, odata cu zborul Luceafarului spre Demiurg: ,,cer de stele", ,,a haosului vai".

Inca din titlu ne este sugerata structura duala si contradictorie a personajului: ca stea, Luceafarul apartine unei alte sfere decat celei pamantesti. Fiind insa ,,steaua Venerei", el cunoaste tentatia iubirii, a pamantescului. Numele Hyperion (hyper - supra, eon - duh mijlocitor intre om si divinitati) nu mai sugereaza dualitatea conditiei geniului, ci doar apartenenta la celest. De aceea, astrul este ,,Luceafarul", atunci cand este raportat la fata de imparat, deci la terestru, si ,,Hyperion", in replica Demiurgului (care ii demonstreaza unicitatea conditiei sale) si in finalul poemului, cand isi intelege conditia damnata: ,,In locul sau menit din cer/Hyperion se-ntoarse".
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.