Luceafarul de Mihai Eminescu

Ca poet, M.E. s-a remarcat prin: exceptionala putere de sinteza a izvoarelor autohtone (folclorul, mitologia, natura, istoria), si universale (poezia si filosofia europeana si orientala), imaginatie bogata si fantezie creatoare, inaltare filozofica, lume cosmica si mitologica, farmecul limbajului.Poetul debuteaza publicistic la varsta de 16 ani in revista "Familia" din Pesta(Oradea) a lui Iosif Vulcan cu poezia de inspiratie folclorica "De-as avea". Debutul editorial va avea loc in 1883 (anul de gratie al istoriei culturii romane), cu volumul "Poesii", selectate si publicate prin grija mentorului Titu Maiorescu.

Biografia poetului constient de genialitatea creatiei sale ("Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar"), a conturat in literatura mitul poetului damnat al geniului nefericit, care a aparut in mod inexplicabil, meteoritic in "sarmana noastra literatura de la 1870", dar pe care posterioritatea l-a fixat pentru eternitate drept "Luceafar al liricii nationale."Cele 5 teme fundamentale ale creatiei poetului justifica vocatia poetului romantic - timpul, cosmicul, istoria, natura si iubirea, ce antreneaza o gama larga de motive romantice, din care vom enumera doar cateva : "fugit irreparabile tempus"( trecerea ireversibila a timpului), efemeritatea, panorama desertaciunilor, conditia geniului, solitudinea, societatea corupta, misterul etnogenezei, inechitatea sociala, patriotismul, visul de dragoste, dorul, tanguirea iubirii pierdute, femeia inger, femeia demon, misoginismul, reveria romantica, codrul, luna, stelele, luceferii, teiul, zborul intergalactic, geneza si extinsia(apocalipsa) universala, haosul cosmic, etc.

Poemul "Luceafarul", publicat initial in Almanahul Societatii Academice Social - Culturale "Romania Juna" din Viena, si ulterior in volumul ingrijit de Maiorescu in 1883, reprezinta expresia desavarsita, absoluta, pe care o atinge in ascensiunea ei necunoscuta, gandirea poetica si filosofica a lui M.E.Geneza poemului. Surse de inspiratie.Izvoarele acestei capodopere a spiritualitatii romanesti sunt multiple: folclorice, filozofice, mitologice si autobiografice.

Sursele folclorice, metamorfozate original si esential de catre poet, releva romantismul poemului; una dintre ele este basmul popular: "Fata in Gradina Aur", pe care M.E. il cunostea dintr-un memorial de calatorie publicat de Richard Kunisch in 1861, la Berlin. Pe fila unui manuscris al poemului, M.E. face urmatoarea precizare in care vorbeste despre formula artistica pentru care a optat: alegoria si tema esentiala: conditia geniului nefericit si insingurat (sensul alegoric): "in descrierea unui voiaj in tarile romane, germanul R.K., povesteste legenda luceafarului, Aceasta este poveste.Iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca daca geniul nu cunoaste moartea, iar numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici, pe pamant, el nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar nici noroc. Mi s-a parut ca soarta luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant, si i-am dat acest sens alegoric".

Din basmul popular:"Miron si frumoasa fara corp", M. E. preia ideea aspiratiei spre o iubire pura, desavarsita, ideala, lipsita de conotatiile carnalului.A treia sursa folclorica este mitul autohton al Zburatorului, numit si mitul erotic, sau al invaziei instinctului puberal la tinerele fete, si care il valorifica in visul fetei de imparat din tabloul I.Izvoarele filozofice trimit la Arthur Schopenhauer si antinomiile dintre geniu si omul comun, pe care le transforma in simboluri lirice Eminescu in poem:geniul isi domina existenta prin inteligenta, prin ratiune pura, trasatura lui fiind obiectivitatea, in timp ce omul comun (Catalin si Catalina), este dominat de instinctualitate (teama de moarte), transfigurand totul prin propria subiectivitate.

Geniul este capabil de a-si depasi sfera in aspiratia spre cunoastere, in timp ce omul comun este incapabil sa-si depaseasca orizontul limitat ("cercul stramt"), singurul scop al vietii sale fiind vointa de a traii.geniul este capabil de sacrificiu, pentru atingerea unui scop obiectiv (luceafarul cere dezlegarea de nemurire, pentru "o ora de iubire"), in timp ce omul comun este dominat de egoism ("Tu te coboara pe pamant/fi muritor ca mine"), de dorinta de a fi fericiti ("vom fi voiosi si teferi"), care este implinirea speciei pentru ea.Ultima antinomie opune fii insingurate a geniului ( "Si eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece"), firea sociabila a oamenilor, condamnati permanent sa alerge pentru a-si cauta jumatatea, sau sa traiasca in grupuri de interese("traind incercul vostru strmt/ Norocul va petrece").

M.E. valorifica si elemente din mitologia lui Helsiod, Aristotel, Homer sau Platon cu privire la cosmogonie, sau la semnificatia personajului numit Hyperion.Ca si- n alte poeme, poetul valorifica propria experienta de viata in poem. El inlocuieste figura zmeului care se razbuna in basm, cu imaginea astrului nemuritor, luceafarul, care prefigureaza insusi chipul lui spiritual, de geniu, izolat de lume prin insesi capacitatile lui exceptionale, incapabil de a ferici pe cineva si incapabil de a fi fericit.