Lucian Blaga - tema si viziunea despre lume

Trimis la data: 2013-11-08
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 8.20 / 10
Downloads: 0
Autor: Pisica irina
Dimensiune: 21kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini in care sa prezinti tema si viziunea despre lume, reflectate intr-un text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga.

Eugen Lovinescu definea modernismul ca o "miscare literara iesita din contactul mai viu cu literaturile occidentale si, indeosebi, cu literatura franceza", accentuand ideea ca este vorba despre contactul cu literaturile occidentale de dupa 1880. La baza acestui proces de modernizare a literaturii romane sta principiul sincronismului ( principiul care asigura dinamica fenomenelor culturale si sociale ale secolului al XX-lea romanesc ).
In sens restrans, conceptul de modernism a fost asociat miscarii literare constituite la sfarsitul secolului al XIX-lea, in jurul unor poeti de origine portugheza, precum Ruben Dario si Antonio Machado; notele sale definitorii sunt "o estetica a sinceritatii" si "un simbolism muzical verlainian" (Irina Petras ) In sens larg, modernism inseamna aparitia formelor inovatoare in planul creatiei artistice, forme care se opun, de regula, traditiei ( traditionalismului );

din aceasta perspectiva, toate curentele literare care au dominat inceputul si prima jumatate a secolului al XX-lea fac parte din modernism: simbolismul, expresionismul, suprarealismul, futurismul, dadaismul, imagismul. "Pot fi denumite drept moderniste, apartinand modernismului, totalitatea miscarilor ideologice, artistice si literare care tind, in forme spontane sau programate, spre ruperea legaturilor cu traditia prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale, anticonservatoare, de orice speta, repulsie impinsa pana la negativism radical" ( Adrian Marino )

In lirica moderna, se produce o destructurare a eului liric, total indepartat de eul individual, celebra fiind afirmatia lui Arthur Rimbaud: "Eu este un altul". Nu numai persoana eului liric se modifica, ci si numarul, aparitia pluralului sugerand o polifonie a vocii in care distantarea de eul individual creste. Lucian Blaga este unul dintre inovatorii liricii romane, mai ales in plan formal. Poetul ilustreaza, mai ales in prima parte a creatiei sale, curentul literar expresionist, care se traduce prin expansiunea eului liric la nivel universal, printr-o participare intensa la tainele lumii si prin trairea adanca a misterului universal.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, poezie "simpla ca o respiratie spontana, care nu angajeaza idei abstracte" (Marin Mincu), deschide volumul de debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii, devenind cunoscuta ca arta poetica, prin construirea unui program care isi dezvaluie intelesul mai ales datorita operei in ansamblu a marelui poet. In "sistemul liric blagian", acest text reprezentativ ocupa un loc important, concentrand ca intr-un focar tendinte specifice operei poetului si anuntand directii viitoare ale receptarii.

Poezia e o confesiune a unui crez care nu poate fi exprimat altfel decat la persoana I, o luare de cuvant presupunand un "subtext polemic fata de alte pozitii", anterioare sau contemporane. In "eu", cuvantul cu care se deschide poezia, este cuprinsa ideea ca textul poetic, in general, este manifestarea imperativa a individualitatii creatoare, privita in raport cu lumea si cu ceilalti ( "altii" ).
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.