Lumea vie in conceptia mendeliana

Ca urmare, a existat intotdeauna tendinta de a considera ca omul se deo-sebeste de orice alta fiinta prin ceva special. Aceasta convingere si-a gasit expresia in di-feritele religii, prin care omul incerca sa-si explice originea existentei sale si, totodata, sa-si faureasca reguli si principii dupa care sa se conduca in viata. Faptul ca existenta fiecarui om incepe si se sfarseste la o anumita data a dus in mod firesc la aparitia credin-tei ca omul nu a existat dintotdeauna, ca el a fost creat la un moment precis, poate con-comitent cu toate celelalte forme de viata.

Aceasta credinta a fost pentru prima data pusa serios la indoiala cu peste o suta de ani in urma, cand Darwin si Wallace au propus teoriile lor asupra evolutiei bazate pe selectia indivizilor cel mai bine adaptati. Ei au formulat ideea ca diversele forme de viata nu sunt imuabile, ci dau nastere in permanenta unor animale si plante cu mici diferenta intre ele, dintre care unele sunt mai bine adaptate pentru supravietuire. Pe vremea cand au emis teoria lor, ei nu cunosteau originea acestei variatii continui, dar au intuit corect faptul ca, pentru ca aceste variatii sa poata constitui baza evolutiei, noile caractere trebuie sa persiste la descendenti.

Teoria celulara
Teoria celulara a fost una dintre cele mai insemnate cuceriri ale biologiei secolului al XIX-lea. Aceasta teorie, prezentata pentru prima data in mod convingator in 1839 de doi specialisti germani in microscopie, Schleiden si Schwann, sustine ca toate plantele si ani-malele sunt constituite din mici unitati fundamentale denumite celule. Acestea sunt inconjurate de o membrana si contin, in general, o formatiune interna, nucleul, inconjurat, la randul lui, de o membrana, numita membrana nucleara. Deosebit de important este faptul ca celulele provin intotdeauna din alte celule printr-un proces de diviziune. Majori-tatea celulelor sunt capabile de crestere si de scindare in doua parti relativ egale, dand nastere la doua celule-fiice. In acelasi timp se divide si nucleul, astfel incat fiecare celula-fiica sa poata primi cate un nucleu.

Legile lui Mendel
Cea mai remarcabila proprietate a celulelor vii este capacitatea de a transmite proprietatile lor ereditare de la o generatie celulara la alta. Existanta ereditatii a fost, desigur, remarcata de multa vreme de catre un om, care a observat ca anumite trasaturi - cum ar fi culoarea ochilor sau a parului - se transmit de la parinti la urmasi. Dar baza materiala a acestui proces nu a putut fi inteleasa decat in primii ani ai secolului al XX-lea, cand a fost elaborata teoria cromozomala a ereditatii, rod al unei remarcabile perioade de activitate creatoare.

Transmiterea ereditara a caracterelor prin spermatozoid si ovul a inceput sa fie cunoscuta inca de prin anul 1860, iar in 1868, Haeckel - observand ca spermatozoidul este alcatuit in cea mai mare parte din material nuclear - a postulat ideea ca nucleul este raspunzator de ereditate. Au trebuit sa mai treaca aproape 20 de ani pana cand s-a ajuns la concluzia ca factorii activi implicati in acest proces sunt cromozomii; pentru aceasta a fost necesar sa se descifreze mai intai in amanunt desfasurarea mitozei, a meiozei si a fe-cundarii.

Cand acestea au ajuns sa fie cunoscute in detaliu, s-a constatat ca, spre deosebire de ceilalti constituienti celulari, cromozomii sunt repartizati in mod egal intre celulele-fiice. Mai mult, a devenit evident faptul ca modificarile cromozomale complicate care duc la injumatatirea numarului de cromozomi din spermatozoid si ovul in timpul meiozei sunt necesare pentru mentinerea constanta a numarului acestora. Toate aceste constatari nu faceau decat sa sugereze ideea ca cromozomii sunt purtatorii ereditatii.

Confirmarea a venit la sfarsitul secolului trecut, o data cu descoperirea legilor fundamentale ale ereditatii. Aceste legi, care poarta numele descoperitorului lor, Mendel, au fost enuntate de fapt in 1865, dar opinia stiintifica din acea vreme nu era inca pregatita pentru a le accepta. Ele au fost complet ignorate pana in 1900, in ciuda eforturilor depuse de Mendel pentru a trezi interesul biologilor de vaza ai timpului sau.