Maitreyi de Mircea Eliade

Aparuta in 1933, cartea, care`poarta numele real al fetei, a avut un real succes, Perpessicius considerand ca Mircea Eliade"a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii".Formula narativa pe care o prefera scriitorul este cea de tip jurnal, evenimentele sunt relatate dintr'o perspectiva interna, personajul narator fiind si protagonistul actiunii.

Dar prin multiplicarea perspectivei, se junge la existenta a trei niveluri ale scriiturii.Primul nivel il constituie insemnarile zilnice ale lui Allan in timpul sederii sale in casa lui Dasgputa. Al doilea este format din comentariile adaugate intre paranteze, dupa o distantare in timp, pentru a clarifica anumite aspecte ale jurnalului.

Al treilea este confesiunea personajului-narator care, in timp ce scrie, retraieste povestea de iubire, analizandu'i cu luciditate evolutia si semnificatiile. Cele doua timpuri(trecutul trairii si prezentul rememorarii) se intalnesc intr'un singur timp al romanului
pe care il scie Allan.

Actiunea nu este densa, ca in orice roman de analiza psihologica. Din marturiile personajului-narator, Allan, aflam ca venise in India din dorinta de a o cunoaste, si lucreaza ca desenator tehnic la o societate de canalizare. Intalnind un prieten gazetar, care voia sa scrie o carte despre India, Allan il introduce in casa mentorului sau, Narendra Sen. Cu aceasta ocazie descopera minunatiile si ciudateniile unei familii bengaleze.

Cand Allan se imbolnaveste, Narendra Sen ii propune sa locuiasca in casa lui. Dinr'o discutie cu inginerul, afla cateva amanunte despre Maitreyi: ca scrie versuri si ca tine conferinte publice, una dintre ele fiind despre esenta frumosului. Fata se ofera sa'l invete bengaleza bengaleza, in schimbul lectiilor de franceza ale tanarului. Cei doi se apropie, iar Allan crede ca il iubeste , dar el numai o admira.

Cand Maitreyi ii marturiseste ca priml barbat pe care il iubeste, Allan e hotarat sa o ceara de nevasta. Fata este ingrozita de idee isi spune ca destinul lor este sa nu isi poata uni vietile. Tanarul este din ce in ce mai fascinat de fiinta ei misterioasa: senzuala si pura, erudita si primitiva.

Momentul logodnei de la Lacuri il ravaseste definitiv pe tanar: ea face un juramant de credinta iubitului, in fata intregului univers, savarsind gesturi salbatice prin care este recuperata dimensiunea sacra a Erosului. In aceeasi noape i se daruieste logodnicului, considerand ca unirea lor a fost poruncita de Cer.

Afland de legatura lor, inginerul il someaza pe Allan sa plece din casa, iar fata este batuta. Ea se daruieste unui vanzator de fructe, sperand ca parintii o vor repudia si ea se va putea casatori cu Allan. Dar acestia o pedepsesc mai crunt: o obliga la recluziune, aducand pe lume rodul pacatului.

Maitreyi ii scrie, insa Allan nu ii raspunde pentru a nu'i mari suferinta. Atunci, ea ii da un ultim telefon:"Adio Allan, adio scumpul meu. In viata viitoare ne vom intalni iar, dragule".Intalnindu'se cu nepotul doamnei Sen, Allan afla intreg sacrificiul fetei si abia acum intelege profunzimea iubirii ei si traieste sentimentul de vinovatie ca nu a putut invinge obstacolele din calea unicei lui iubiri.

Incipitul romanului constituie si una dintre secventele narative semnificative. El preia formula jurnalului de tip intim, adica confesiunea autentica. Allan isi asuma benevol rolul de personaj-narator, cu scopul de a imprima autenticitate celor narate."Vocile" textuale se evidentiaza inca din primele fragmente ale incipitului.

Se remarca, astfel, fara dificultate, structura tiparita a discursului narativ. Jurnalul lui Allan, carecuprinde insemnarile eroului din timpul anului pe care l'a petrecut in casa lui Narendra Sen, pune accentul pe experienta erotica traita ca atare si reprezinta vocea protagonistului, a celui care a trait cu pasiune cele relatate. Aceste insemnari sunt profund subietive si pun accentul mai ales pe redarea sentimentelor exceptionale pe care le presupune initiera intr'o aventura a erosului, derulata intr'un spatiu exotic si impregnat de o conceptie aparte despre iubire.

Comentariile din paranteze, prezente inca din incipit, se raporteaza permanent la insemnarile din jurnalul intim al personajului-narator, si reprezinta "vocea" rationala a celui ce intelege experienta trecutului si incearca sa se detaseze de evenimentele petrecute.

Cea de'a treia "voce" narativa surprinde anumite confesiuni ale naratorului despre faptele relatate, in incercarea de a da sens celor intamplate. Progresiv, se contureaza si cele trei ipostaze ale iubirii, care se deconspira odata cu vocile narative: iubirea traita cu pasiune, iubirea asumata cu luciditate si iubirea comentata, spiritualizata, al carei sens autorul jurnalului si protagonistul poestii de iubire incearca sa'l inteleaga.