Mama, tu esti...de Grigore Vieru

În contextul expresiei lui Emilian Bucov „ Patria-mamă ţi-i gîndul şi fapta...”, Grigore Vieru a afirmat profund şi poetic: „Mamă, tu eşti patria mea!”.

Poezia „ Mamă, tu eşti...” are un efect revoluţionar şi a fost scrisă în perioada postbelică. Tema poeziei se defineşte prin conceptul de patrie, astfel încît mama devine un simbol ce cuprinde toate axele definitorii ale patriei.

Poezia ilustrează imaginea ţării reunită cu cea a mamei întru-un context ansamblat în sentimente şi figuri semantice. Mama apare în acest context ,precum şi în literatura română ca un simbol al adăpostului, al credinţei, al hranei, al dragostei materne, care este înălţat în fruntea tuturor fenomenelor şi fiinţelor de pe acest pămînt. Mama devine vîrful emoţiilor şi stărilor eului liric.

Titlul poeziei este structurat pe baza unei metafore profunde, care şi este un început al descrierilor ce vor urma pe parcursul poeziei. Mulţimea de idei ce reliefează cuvîntul „ mama” este ilustrată de punctele de suspensie care îndeamnă la meditaţie, la gîndire profundă privind universul patriotic.

Structură, semnificaţii, limbaj artistic
Versurile nu sunt structurate în strofe, ceea ce evidenţiază faptul că poetul exprimă o idee unică, aceea a definirii conceptului de patrie prin sensul cuvîntului „ mamă ”.

Poetul utilizează un limbaj metaforic profund ce face legătura dintre „ creştetul” , „ochii”, „ palmele”, „respiraţia” mamei şi elementele simbolistice ale patriei. „ Creştetul tău-/ Vîrful muntelui/ Acoperit cu nea.” este o metaforă ce relevă asemănarea dintre aceste două elemente diverse, însă care exprimă idei ce sunt similare, ce nuanţează imensitatea sufletească raporatată la cel mai înalt punct de pe munte, şi anume „ vîrful muntelui”, al treilea vers sugerează ideea de o frumoasă bătrîneţe, căruntă ce apare în asociere cu zăpada albă şi catifelată de pe munte.

Metafora „ Palmele tale-/Arăturile noastre” reliefează imaginea mîinilor muncitore şi osîndite, cu o piele ridată în asociere cu pămînturile Moldovei arate toamna tîrziu.

Sentimentul unui adînc patriotism asociat cu cel al dragostei materne îl determină pe poet să descrie în mantia versului pînă la compararea mamei cu nişte lucruri cum ar fi : patria, pămîntul şi altele.Vieru adună într-un centru nuclear mişcările solemne ale sufletului reflectat spre mamă.Mama devine în perioada postbelică patria eului liric. Repetarea primelor două versuri şi în finalul poeziei evidenţiază trăsăturile definitive ale mamei în comparaţie cu patria,iar magnificienţa, candoarea şi armonia ce cuprind aceste versuri nuanţează semantica întregii poezii.