Memorialistica lui Eliade

. In 1921, cand incepe, la doar 14 ani, sa tina un jurnal o face doar pentru a nota performantele si asiduitatea intelectuala. Abia apoi, desi destul de curand, aceasta "fisa sportiva" se transforma intr-un document literar: "Nu mai stiu cum am inceput sa-mi scriu Jurnalul. La inceput, prin 1921, nu insemnam decat ce lucrasem si cat lucrasem in fiecare zi: cate ceasuri petrecute in laborator sau cu insectele si cu plantele, cate ceasuri cheltuite cu lectura, adaugand titlul cartilor citite si scurte comentarii.

Curand dupa aceea, am inceput sa insemn observatii despre profesorii si prietenii mei"[1]. Descopera foarte curand importanta acestor exercitii preliterare, fiindca, un an mai tarziu, incepe lucrul la Romanul adolescentului miop.Acest roman este prima initiativa beletristica de anvergura a tanarului Eliade. Ambitiile junelui autor sunt mari: vrea, in primul rand sa epateze si sa plateasca niste polite: profesorilor, colegilor, "fetelor frumoase si superficiale [2]. Pe de alta parte si la un nivel mai adanc, tanarul Eliade isi presimte si exerseaza deja vocatia exemplaritatii; romanul se doreste, in acelasi timp, un document de generatie si o provocare literara.

Autorul isi utilizeaza copios jurnalele, transcrie fara rezerve din notele si meditatiile personale, utilizeaza scrisori reale.
Romanul adolescentului miop marcheaza o oprire meditativa asupra unui timp, biologic si spiritual, dar si o depasire initiatica a unei perioade existentiale, si inceputul nesigur al unei alteia. Mai tirziu, referindu-se la acest roman, Eliade va scrie ca "... adolescenta e un moment esential; ca aceasta adolescenta - a lui, a prietenilor lui - constituie un fenomen spiritual nou, nemaiintalnit pana atunci, si, ca atare, meritand sa fie prelungit, sa poata fi corect analizat si interpretat".

Romanul adolescentului miop ilustreaza deja functia fundamentala a literaturii confesive a lui Eliade. Memorialistica evalueaza retrospectiv o varsta spirituala si pregateste intrarea intr-o alta; naratiunea autobiografica dobandeste rolul unui rit de trecere catre orizonturi existentiale diferite. Nu e deloc intamplator ca, inainte de a pleca in india, Eliade incearca sa publice romanul adolescentei sale la Cartea Romaneasca: prima tinerete, consemnata si interpretata, se putea incheia intre paginile unei carti. O noua incercare ii solicita puterile si creativitatea.

In 26 decembrie 1926, dupa o calatorie de mai bine de o luna de zile, Mircea Eliade debarca la Calcutta. Incepe, in viata lui, o perioada foarte fertila, un timp la care se va referi mereu ca la o experienta intemeietoare. Aici invata sanskrita, se initiaza in folozofia vedantina si in tehnicile yoga; aici ii cunoaste pe Dasgupta, pe Tagore si pe swami Shivananda; aici intelege distanta dintre Occident si civilizatia orientala si cunoaste tentatia asimilarii intr-un univers spiritual. Perioada indiana se incheie brusc si destul de prozaic: o scrisoare de la tatal sau il convinge sa dea curs ordinului de incorporare.