Metode si procedee evaluativ - stimulative

După G. Noizet ,în 1978 :”Intr-o accepţie mai largă ,termenul de evaluare desemnează actul prin care ,a propos de un eveniment ,un individ,sau un obiect ,se emite o judecată prin raportare la unul sau mai multe criterii.”

J.M .De. Ketele ,1982:” A evalua înseamnă a examina gradul corespondenţei dintre un ansamblu de informaţii şi un ansamblu de criterii adecvate obiectivelor fixate ,în vederea luării unor decizii.”

Încercând să extragem ceea ce uneşte definiţiile date mai sus ,putem spune ca în sens general A EVALUA înseamnă a formula o judecată de valoare asupra realităţii. În domeniul şcolar termenul de „evaluare” are sensul de a atribui o notă sau un calificativ unei prestaţii. Actul evaluativ în şcoală este plurideterminat şi multidimensional .

Importanţa evaluării în procesul de învăţământ creşte şi dintr-o altă perspectivă şi anume aceea a educaţiei permanente . Concomitent cu creşterea importanţei se produc schimbări semnificative şi în ceea ce priveşte obiectivele urmărite ,criteriile de evaluare ,metodele şi tehnicile folosite. În acest context restrângerea ariei acţiunii de evaluare la rezultatele obţinute de elevi pe durata şcolarizării ,fără a fi concepută din perspectiva educaţiei permanente nu mai este satisfăcătoare.

În consecinţă o direcţie de evoluţie a evaluării randamentului şcolar al elevilor o reprezintă extinderea preocupărilor asupra condiţiilor şi factorilor de care depind rezultatele obţinute . Problematica pe care o generează acţiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educaţiei ,sau mai corect reprezintă TEORIA EVALUĂRII . Acesta este un „ sistem de concepţii ,principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare şi a procesului didactic ; este componentă a tehnologiei didactice ” (I.T. Radu ,Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului )

În evoluţia teoriei evaluării s-au desprins mai multe teze ,dintre care două se poate aprecia că au valoare programatică :
- extinderea acţiunilor evaluative de la măsurarea şi aprecierea rezultatelor (obiectiv tradiţional al acestora ) la evaluarea procesului care a condus la aceste rezultate ;
- conceperea unor modalităţi mai eficiente de integrare a acţiunilor evaluative în activitatea didactică ( I .T. Radu ,Sinteze pe teme de didactică modernă ,1986 )

Din cele prezentate rezultă faptul ca noţiunea de evaluare şi-a amplificat foarte mult conţinutul în ultimul timp iar aria ei problematică s-a extins în consecinţă .Caracteristicile actuale ale conceptului de EVALUARE au fost sintetizate recent de Yvan Abernot (1996)astfel:

- Evaluarea şcolară nu este decât un mijloc în slujba progresului elevului ,nu un scop în sine .
- Evaluarea trebuie sa fie în slujba procesului educativ şi integrată acestuia.
- Evaluarea trebuie să aprecieze înainte de toate drumul parcurs de elev :a făcut progrese sau nu ?
- Evaluarea trebuie sa stimuleze activitatea elevului şi sa faciliteze progresul său .
- Pentru a evalua corect ,profesorul trebuie să fie neutru şi obiectiv pe cât posibil.
- A evalua un elev înseamnă a-i transmite informaţii utile.
- Evaluarea trebuie să-l ajute pe elev toată viaţa.
- Evaluarea trebuie să fie în serviciul elevului ; ea trebuie să-l ajute să-şi construiască viitorul.
- Evaluarea trebuie să se adreseze unei fiinţe în devenire,în creştere, care nu a încheiat procesul de dezvoltare.

Evaluarea constituie o acţiune complexă care presupune realizarea mai multor operaţii .Deşi acestea sunt în strânsa legătură şi se prezintă ca elemente componente ale unui proces unitar ,totuşi sunt diferite prin natura lor şi prin rolul îndeplinit .principalele operaţii constau în:

- măsurarea fenomenelor pe care le vizează evaluarea;
- interpretarea şi aprecierea datelor obţinute ;
- adoptarea deciziilor ameliorative .

Pentru a-şi putea îndeplini rolul care i-a fost dat ,evaluarea are nevoie de strategii şi metode ,care puse în aplicare duc la o mai bună aplicabilitate a procesului de evaluare şi în acelaşi timp uşurează munca evaluatorului.

În teoria şi practica educaţională se disting trei strategii de evaluare: - evaluarea iniţială –are rol de control ,este diagnostică, stimulantă şi indică planul de urmat în procesul de învăţare. Este „răul necesar” (Yvan Abornot,)

- evaluarea sumativă - este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului şi o estimare globală,de bilanţ,a rezultatelor pe perioade lungi,în general corespunzătoare semestrelor şcolare sau anului şcolar . Ea realizează un sondaj atât în ceea ce priveşte elevii, cât şi materia a cărui însuşire este supusă verificării.

- evaluarea formativă –„marchează faptul că evaluarea face parte din procesul educativ normal,”erorile” fiind considerate ca momente în rezolvarea unei probleme şi nu ca slăbiciuni ale elevului sau manifestări patologice .”(G .de Landsheere -1979) Evaluarea formativă este mai degrabă o atitudine decât o metodă . Ea nu este o verificare a cunoştinţelor ,ci este o „interogare”a procesului de învăţare ,o reflecţie asupra activităţii de învăţare.

Un rol la fel de important, în realizarea unei evaluări corecte şi utile , ca cel al strategiilor îl deţin metodele şi tehnicile de evaluare. Găsirea unor noi metode ,tehnici de evaluare cu adevărat originale este mai dificilă ,deşi este de dorit . a proiecta demersul pedagogic ,a-l realiza ţi a-i evalua efectul constituie faze nedisociabile ale unui sistem ca elementele unui puzzle ; pentru a înţelege sensul trebuie să ordonezi părţile ( Michel Barlow ,L” evaluation scolaire,Decoder son language,Chronique sociale,1992)

Metodele şi tehnicile de evaluare pot fi împărţite în :
-Metode tradiţionale - folosite frecvent în practica şcolară curentă sunt (I . T. Radu ,Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului , 1981):

- probe orale – „La oral se apreciază întreaga personalitate . Modul de prezentare,ţinută, privirea directă sau nu, prezenţa de spirit ,prestigiul,concentrarea atenţiei,demn sau servil,prestigiul ,şarmul sunt importante”(H. Pieron,1963);
- probe scrise – care se realizează recurgându-se la mai multe tipuri de lucrări precum: probe scrise de control curent,lucrări de control la sfârşitul unui capitol,lucrări scrise semestriale,etc.
- probe practice –realizează verificarea modului în care elevii efectuează diferite lucrări specifice unor obiecte de învăţământ.
- Metode alternative –pot fi folosite alături de cele tradiţionale .Oferă cadrului didactic informaţii suplimentare despre activitatea şi nivelul pregătirii elevului .Completează datele furnizate de metodele tradiţionale .Sunt de mai multe tipuri :
-observarea sistematică a comportamentului elevului ;
-investigaţia;
-proiectul;
-portofoliul;
-autoevaluarea e t c .

În această lucrare am hotărât să mă opresc asupra a ceva nou apărut ,o inovaţie în pedagogie şi anume asupra metodelor evaluativ –stimulative.
- Metode evaluativ - stimulative –sunt folosite alternativ cu cele tradiţionale şi încearcă să situeze elevul în centrul actului de predare – învăţare – evaluare .Ca şi cele tradiţionale sunt de mai multe tipuri:
- Observarea şi aprecierea verbală

Se referă la gradul de implicare a elevilor în activitatea de învăţare ţi calitatea rezolvării sarcinilor primite în cadrul orelor. Profesorul are posibilitate să constate acestea în mai multe etape ale lecţiei,nu numai într-una singură. Informaţiile obţinute de către cadrul didactic se concretizează în aprecieri verbale (e bine,corectează aici,ai uitat să notezi ceva).Acestea trebuie să fie în concordanţă cu calitatea prestaţiei elevilor ,să-i încurajeze ,să le ofere sugestii ,să nu-i lase pe un traseu greşit .
- Chestionarea orală

Se practică două forme :curentă şi finală . Prima se aplică în fiecare oră ,ea adresându-se întregii clase sau,pe rând ,elevilor. Chiar şi atunci când conversaţia de chestionare se desfăşoară cu un elev ,ceilalţi elevi vor fi atenţi ,pentru a putea confirma răspunsul,a interveni în scopul completării sau al corectării. Chestionarea finală se practică la sfârşitul unui capitol ,al unui semestru. Eficienţa metodei depinde de modul în care sunt formulate întrebările si ce se urmăreşte ...