Mezul iernei Pasteluri

Desi sunt publicate mai tarziu, Pastelurile reflecta o trasatura a literaturii pasoptiste, coexistenta curentelor literare (clasicism, romantism), si o tema specifica acestei perioade, tema naturii. In general, poeziile apartin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin impersonalitate si optimism cosmic, prin expresie si echilibru compozitional. Diferenta fata de precursori in abordarea temei naturii reflecta diferenta intre romantism si clascism, intre proiectia sensibilitatii in exterioritatea lumii si inregistrarea obiectiva a universului, cu armoniile, ritmurile si dinamismul lui. Insa ciclul se deschide cu o poezie meditativa, de atmosfera, Serile la Mircesti, in care atitudinea eului liric se apropie de aceea eminesciana din poezia Singuratate.

Mezul iernei este un pastel reprezentativ, datorita viziunii poetice clasiciste, a compozitiei (alternanta static-dinamic) si prin faptul ca infatiseaza frumusetea iernii, anotimp evocat in mai multe creatii ale ciclului: Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul.Tema poeziei este natura incremenita sub inclestarea gerului, care compune tabloul "fantastic" al noptii de iarna. Atitudinea poetica este admiratia fata de maretia cosmica, de linistea absoluta.

Impersonalitatea vocii lirice este motivata de faptul ca accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnifica panorama inregistrata obiectiv. Marcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt minime: un verb la persoana I singular, "vad", o interjectie, "o!", punctele de suspensie si propozitii exclamative sau interogative. Ipostaza poetica este aceea a unui spectator indragostit de natura.

Titlul sugereaza incremenirea naturii si atotpternicia iernii.Compozitional, poezia este alcatuita din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate in doua secvente poetice, in functie de alternanta static-dinamic, specifica pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al naturii neclintite. Ultima strofa, predominant subiectiva (prin frecventa marcilor eului liric), constituie a doua secventa poetica, prin prezenta imaginii de miscare a unui element insufletit din natura, lupul.

Descrierea zonei de campie, intinnderea coplesita de zapada, sugestia infinitului prin orizontalitate, predominarea cromatica a albului, evitarea extremelor salbaticiei excesive (muntele sau marea) constituie o imagine-emblema a echilibrului clasic si a vesniciei naturii.Prima strofa din secventa statica este tabloul noptii de iarna cu natura mineralizata de gerul atotputernic. Alterneaza imagini vizuale si auditive ale padurii si campiei.

Propozitiile exclamative dau plasticitate tabloului: "In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!". Verbele "trasnesc", "scartaie" au valoare onomatopeica sugerand incremenirea naturii. Epitetul dublu "ger amar, cumplit" are efect personificator. Epitetele "zapada cristalina", "campii stralucitoare" si metafora "lan de diamanturi" realizeaza imaginea feerica a noptii de iarna in planul terestru.

Aceasta imagine este dezvoltata in strofele a doua si a treia, in tabloul grandios al naturii proiectate in plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusete solemna si se realizeaza prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, faclii, altare, orga. Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparatie, "Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios/ Ca inaltele coloane unui templu meiestos", la epitet "O! tablou maret, fantastic!...", pana la metafora "nemarginitul templu". Feeria noptii de iarna, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizeaza cu ajutorul epitetelor si al personificarilor: "luna isi aprinde farul tainic de lumina", "crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare". Tabloul nocturn, misterul noptii, motivul lunii si utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice.