Michelangelo si Durer

"Ho visto qualche sua composizione, Sono ignorante, e pur direi d'havelle Lette tutte nel mezzo di Platone" 271, in nici unul din cazuri nu e vorba de vreo exagerare: dupa cum Petrarca intr-un "canzone" 272 - care dealtfel, din punct de vedere formal, a fost si pentru Michelangelo exemAZplar - vede in ochii Laurei stralucind lumina care ii arata drumul spre cer, tot asa si Michelangelo se simte purtat, la vederea iubitei, spre Dumnezeu 273 si declara mereu ca frumusetea paminteasca nu este altceva decit "valul pieritor",

prin si dincolo de care recunoastem harul divin, si ca o iubim si putem s-o iubim numai pentru ca oglindeste ceea ce este divin 274 (dupa cum, invers, ea este singura cale pe care putem ajunge la contemplarea divinului) 27a si ca observarea desavirsirii trupesti inalta "ochiul sanatos" spre culmile divine 276. Ideea asa-numitei IZνIZμνησις * 2T7 ii este lui Michelangelo la fel de putin straina ca si miturile referitoare la sufletele inaripate 278 si la migratia sufletelor 279, iar contrastul dintre dragostea senzuala, care coboara sufletul,

si erosul cu adevarat platonician este exprimat mereu in noi modalitati 28º. Nu este o intimplare ca tocmai MichelAZangelo este cel ce restituie parerii - care in sine nu e specific neoplatoniciana si care devenise in epoca sa un loc comun in teoria artei - ca opera plastica ia nastere 281 printr-o "inlaturare a ceea ce e de prisos" un inteles simbolic moral, pe care 1-a avut la Plotin si la neoplatonismul tirziu. Ivirea formei din masa bruta de piatra redevine pentru Michelangelo simbolul unei κIZθαρσνς

sau renasteri 'Α2 - desigur al unei κIZθαρσνς care nu mai este, ca la Plotin, iwcopurificare, ci mai curind (trasatura specific michel-angelesca, total opusa Antichitatii) ceva care poate fi infapAZtuit doar prin actiunea plina de har a "Donnei" :Dupa cum masa de piatra a blocului - cam acesta ar fi firul gindirii in sonet - cuprinde, ca posibilitate, orice forma pe care ar putea-o inventa artistul, si nu depinde decit de capacitatea creatoare a acestuia daca si in ce fel ea va deveni realitate,

tot asa in fiinta iubitului sau a iuAZbitei 285 se ascunde, ca posibilitate, atit raul cit si fericirea suprema, atit moartea cit si indurarea, si numai stingacia indragostitului in arta de a iubi e de vina daca nu sint scoase la iveala acestea, ci altele. Ideea ca realitatea empirica a obiectului iubit este, pentru cel care iubeste in intelesul cel mai inalt al cuvintului, doar materie sau, in orice caz, prilejul pentru o contemplare interioara, din care se naste obiectul veritabil al iubirii, adica oarecum ideea erotica, corespunde iarasi deplin vederilor neoplatonismului28ti si ne vine la indemina sa interpretam intr-un sens pur platoAZnician conceptia despre esenta ideii artistice, asa cum apare ea in aceste poezii.