Mierea

Ştim acum destul de multe despre numeroasele utilizări ale proprietăţilor ei miraculoase: era folosită ca medicament şi în cremele de înfrumuseţare în Egiptul antic, încă dinaintea epocii lui Tutankamon, grecii antici considerau mierea un adevărat elixir al tinereţii şi o dădeau din belşug atleţilor în timpul jocurilor olimpice.

Scrierile din antichitatea greco-romană abundă în menţionări despre mierea de albine şi aplicaţiile ei medicale, fiind creată o adevărată mitologie în jurul acesteia şi subliniindu-se numeroasele sale proprietăţi medicale: antiseptic, tonifiant, sedativ, febrifug, aperitiv şi digestiv. Aristotel, de exemplu, a scris şase volume despre albinele şi produsele lor, recomandând propolisul drept remediu în plăgi supurante. Hipocrate, cel mai de seamă medic al Antichităţii, mai târziu Pliniu, Galen şi Dioscoride vorbesc, de asemenea , despre miere, folosită într-o serie de boli.

Totuşi, de cele mai mare succes s-a bucurat mierea în secolele XVI şi XVII, când era recomandată pentru a alina aproape toate suferinţele omeneşti. În zilele noastre, dintre miile de exemple care probează efectele binefăcătoare cu totul remarcabile ale mierii voi menţiona doar cazul celebrului E. Hillary, cel care a escaladat pentru prima oară vârful Everest şi care a mărturisit că succesul său s-a datorat în bună parte mierii consumate zilnic în timpul ascensiunii.

Strămoşii noştri, geto-dacii, au practicat şi ei apicultura, existând multe dovezi incontestabile în acest sens. Continuând această tradiţie milenară, în epocile istorice următoare, românii au continuat să producă miere, pe care au utilizat-o nu doar în alimentaţia de zi cu zi , ci şi în tratarea unor afecţiuni. Mierea a constituit pentru predecesorii noştri, secole la rând, sursa principală de îndulcire a alimentelor, cunoscându-i-se valoarea nutritivă şi energetică Stupăritul a fost posibil pentru că ţara noastră se înscrie în zonele geografice cu bogate resurse melifere.

Astăzi a apărut evident faptul că odată cu scăderea proporţiei de miere ca sursă de îndulcire şi implicit creşterea proporţiei de zahăr rafinat, din a doua jumătate a secolului trecut s-au extins considerabil o serie de afecţiuni ale organismului uman neadaptat încă la un consum excesiv de zaharuri rafinate: obezitate, boli-cardiovasculare etc.

Aliment de o excepţională valoare nutritivă, mierea este un produs biologic care se află în legătură permanentă şi indirectă cu starea timpului. Puţini ştiu poate, că gustul, aroma şi însăşi cantitatea de miere produsă de o familie de albine sunt determinate în foarte mare măsură de vreme. De evoluţia vremii depinde direct sau indirect, atât secreţia de nectar a plantelor melifere, cât şi recoltarea acestuia de către albine.

Apicultorii pot obţine alături de miere (produsul principal) şi alte subproduse cum ar fi: polenul, păstura, propolisul, ceara, veninul şi lăptişorul de matcă. Ceara este un produs de origine animală, secretat de glandele ceriere ale albinelor, servind ca materie primă pentru construirea fagurilor.

Se întrebuinţează în numeroase ramuri ale industriei, în cercetări ştiinţifice, precum şi pentru prepararea fagurilor artificiali.Compoziţia chimică a cerii este complexă, fiind formată în linii generale, din diverse tipuri de alcooli, esteri, hidrocarburi, caroteni etc.