Mihai Eminescu Scrisoarea I comentariu literar

Trimis la data: 2010-03-07
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 9
Nota: 10.00 / 10
Downloads: 0
Autor: Stefania_S
Dimensiune: 35kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Seria celor cinci Scrisori, publicate in 1881, din februarie pana in septembrie, cu exceptia Scrisorii V, aparuta fragmentar in 1886 si integral post-mortem, face parte din opera de maturitate artistica a lui Mihai Eminescu.Scrisorile au fost publicate in Convorbiri literare si alcatuiesc un ciclu de poeme unitare prin tematica si modalitate artistica.Motivul central al celor cinci Scrisori il constituie soarta nefericita a omului de geniu in raport cu timpul in care traieste si cu societatea meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre ideal.
In Scrisoarea I, geniul este intruchipat de savant (omul de stiinta), in Scrisoarea II, omul de geniu este creatorul de frumos (artistul, poetul), in Scrisoarea III, el este omul politic. In Scrisoarea IV si Scrisoarea V, poetul schiteaza profanarea sentimentului de iubire intr-o lume incapabila de a depasi interese meschine.

Incadrandu-se in contextul romantic european, Mihai Eminescu raporteaza, in cele cinci Scrisori, realul la ideal si da idealului dreptul de existenta, chiar daca acesta poate ramane ca o simpla iluzie. Idealul de literatura este propus in Scrisoarea II, cel patriotic in Scrisoarea III, iar cel erotic se descifreaza in Scrisoarea IV. De fiecare data, idealului i se contrapune realul vazut in sens ironic, satiric si chiar sarcastic.

In Scrisoarea I - poem filozofic de factura romantica, aparut la 1 ianuarie 1881 - Mihai Eminescu abordeaza pe larg conditia geniului fata-n fata cu idealul cugetarii proprii, dar si cu situarea sa intr-o lume meschina, incapabila de a intelege si intrupa un atare ideal. Tocmai de aceea, structura poemului este neaparat antitetica, prefigurandu-se, de fapt, doua existente total diferite: una, data de macrounivers si microtip, apartine Geniului; cealalta - concreta si detestabila - este a lumii "microscopice". Poemul raporteaza prin urmare o meditatie la o satira. Si ambele se realizeaza din superioara perspectiva a Geniului in peisajul lunar umanizat de la nivelul contemplatiei poetice.

Putem spune deci ca structura poemului este organizata pe doua coordonate fundamentale, asa dupa cum geniul apare in doua ipostaze. Prima, aceea de cugetator, da nastere unei profunde meditatii filozofice, pe cand cea de-a doua, care consta in relatia omului superior cu societatea omeneasca si cu posteritatea, conduce spre satira.

Poemul se remarca printr-o extraordinara bogatie 353p1521d de teme si motive, aceasta fiind pentru Eminescu o modalitate de a putea cobori la originile lumii sau de a sugera necuprinsul. El apeleaza in special la motivul contemplatiei, pe care il pune sub zodia timpului ireversibil pentru om, timp care cuprinde trei motive: fugit irreparabile tempus, fortuna labilis si vanitas - vanitatum.

Structurat armonic, cu densitate ideatica, poemul cuprinde cinci tablouri in care se ingemaneaza cugetarea inalta cu expresia desavarsita.Cele sase versuri ce alcatuiesc tabloul intai ( "Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare, / Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare, / Caci perdelele-ntr-o parte cand le dai, si in odaie / Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie, / Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate / De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate.") fixeaza cadrul, vizualizeaza spatiul reveriei poetice. Omul este vazut in opozitie cu luna, care este o zeitate omniprezenta si omniscienta, aflata si ea sub semnul eternitatii, adica al timpului universal fara inceput si sfarsit.

Pentru Eminescu, luna este deodata "stapan-a marii" (esenta a imensitatilor), alinatoare de suferinte si stimulatoare de gandiri si meditatii; ea este prin urmare autenticul centru al universului romantic. Dintr-un colt de univers, scaldat in lumina palida si rece a lunii, pornesc gandurile poetului, amplificate pana la hiperbolizare de frumusetea noptii, dar si de izolarea intre peretii austeri ai unei odai sarace, unde "doar ceasornicul masoara lunga timpului carare".

Cadrul acesta romantic anesteziaza simturile, din "noaptea amintirii" ies dureri pe care poetul le percepe ca-n vis, si din acest joc al alternantelor intre luciditate si visare, meditatia eminesciana trece cu usurinta de la stralucirea descriptiva la sarcasmul satiric, de la dispret la impacare, de la indignare la intelegere, de la tonul vehement la cel elegiac. Prin atmosfera de meditatie in care strabate sentimentul de melancolie tabloul castiga in grandoare: "Luna varsa peste toate voluptatea ei vapaie, / Ea, din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate / De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate".
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.