Mihai Eminescu - Poezia iubirii si a naturii

Trimis la data: 2014-03-12
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 3
Nota: 9.90 / 10
Downloads: 0
Autor: Nistor_L
Dimensiune: 19kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Mihai Eminescu este poetul cel mai reprezentativ al literaturii romane, "poetul nepereche", creator al unei opere care strabate timpul cu forta nealte-rata, traind intr-o perpetua actualitate.Prin tot ce a creat, Eminescu a produs un efect de modelare profund si
de durata, a facut ca toata poezia acestui secol sa evolueze sub auspiciile geniului sau, iar forma infaptuita de el a limbii nationale sa devina punctul de plecare pentru intreaga dezvoltare ulterioara a vesmantului si cugetarii romanesti.
Opera lui Eminescu isi articuleaza universul de cuget si simtire in jurul catorva teme si motive esentiale, care se constituie ca ipostaze lirice ale acele-iasi priviri asupra omului ca fiinta cosmica, sau ca fiinta a naturii, a omului ca fiinta a istoriei, sau ca fiinta a dragostei. Ca la toti marii poeti romantici, dragostea si natura sunt teme permanente si in creatia lui Eminescu. Natura este cadru fizic pentru toate gesturile poe-tului, de la atitudinea meditativ-filozofica la cea erotica. Infatisarea ei se consti-tuie pe doua dimensiuni esentiale: una terestra, cealalta cosmica, aflate de cele mai multe ori in interferenta.

Mihai Eminescu e in primul rand un tulburator poet al spatiului cosmic,
prezentat fie in mari proiectii ale genezei sau stingerii universale, fie prin multi-mea elementelor cosmice care impregneaza parca intreaga opera.In al doilea rand, Eminescu este un cantaret frenetic al naturii terestre in vesnica rotire a anotimpurilor. Este o natura cu un contur precis geologic si floral, salbatica si deopotriva familiara, mitica - prin aspectele ei paradisiace si luxuriante; umana, calda, intima, ocrotitoare - prin componentele ei sufletesti.

Dragostea, poate mai mult ca la alti poeti, se afla intr-o permanenta consonanta cu natura. Natura este stare de suflet, in sensul ca infatisarea ei este dictata de sentiment. Acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire cadrul fizic este al unei naturi incantatoare, de basm: vara e in toi, ierburile au fragezime, sunetele si culorile se armonizeaza. Cand dragostea s-a stins, senti-mentului de dezamagire ii corespunde o natura sumar schitata, cu plopi stin-gheri, cu ceturi, brume si plopi cu intinderi boreale, albe, nemiscate si reci.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.