Minulescu - histrionismul personalitatii si mastile textului

Trimis la data: 2009-03-08
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 17
Nota: 7.07 / 10
Downloads: 0
Autor: Marin Ncioleta
Dimensiune: 29kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Minulescu foloseste destul de frecvent cuvantul parodie in poeziile sale. Se remarca ocurenta termenului, mai ales in textele cu statut de ars poetica. Elocventele sunt creatii precum "Inainte" si "Trec vagabonzii", in care Minulescu se distanteaza de predecesori si se defineste atat prin divortul de ei, cat si prin apartenenta la o noua categorie de artisti, perceputi deocamdata ca excentrici, boemi sau vagabonzi, intr-un cuvant decadenti. Primul context proiecteaza arta traditionala - expresie a mentalitatilor traditionale - in ipostaza de reprezentare falsa si conventionala a unei lumi mitice, in care s-a instaurat ca regula mediocritatea (spiritul de gloata), iar principiile religioase nu fac altceva decat sa camufleze lipsa de valoare, de initiativa personala.
In plus, "parodia" conoteaza aici o injghebare artistica, un fel de spectacol teatral ce mimeaza realitatea si in care joaca doar cabotini.
In cel de-al doilea esantion, situatia dramatica si trenanta ("de-atatea veacuri") a fost deja rasturnata, iar insemnele civilizatiei bazate pe principii religioase perimate au fost distruse. Vestigiile acestei lumi, cu mentalitatea ei, cu arta ei, sunt tratate parodic de moderni, care organizeaza o procesiune grotesca: "o parodie purtata-n pas de dric".

In primul caz, parodia insemna complacere in mediocritate si conventionalism, in cel de-al doilea, reluarea sarcastica a unor formule deja mortificate. Vagabonzii sunt aici echivalati cu artistii moderni, mandri sa-si adjudece titulatura de boemi sau stigmatul decadentei. Pentru acesti poeti, dilema metafizica a celui mai ilustru personaj literar, ca si versetele asociate prapurelor negre din textul anterior, reprezinta un mod desuet si habotnic de a intelege existenta si de practica arta. Iar boema nu e altceva decat o maimutareala a gravitatii filosofice, a fiintei umane (in calitate de personaj) bantuite de nelinisti, de fantome si responsabilitati coplesitoare.

Din tot ce a reprezentat Hamlet, artistul modern nu-si mai poate asuma decat ipostaza lui de saltimbanc, de nebunie jucata, de practician al absurdului.In afara folosirii explicite a termenului, exista in modelul in care Minulescu isi construieste discursul liric o vadita inclinatie catre parodie.Ea se accentueaza de la un volum la altul, marcand distantarea progresiva a poetului de modelul simbolist. Ca si pentru romantici, umorul nu intra in preferintele simbolistilor, fiind considerat o maniera frivola, mult mai potrivita gustului comun decat rafinamentului decadentei.

Anecdoticul, in dubla sa acceptiune (de intruziune a narativului in liricul pur si de abordare comica) reprezinta o cale al carei capat nu mai are nimic de-a face cu simbolismul ca aspiratie spre poezia pura. Iar impresia cea mai puternica cu care ramane cititorul poeziilor lui Minulescu este ca acolo se intampla ceva. In primul rand, sunt puse in scena diferite evenimente: ritualuri erotice, plecari, regasiri, accidente de circ s.a.m.d. Anecdoticul poate fi privit ca o lovitura data lirismului pur, ca o afirmare a principiului neomogenitatii.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.