Miorita

Balada a fost culeasa de Alecu Russo de la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand se afla in exil la Soveja si publicata in prima culegere de “Poezii poporale. Balade. (Cantece batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, antologie aparuta in 1852.

“Miorita” este o balada populara si apartine genului epic, in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice. In structura baladei se disting doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim nareaza faptele si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin exprimarea gandurilor, sentimentelor si prin atitudinea ciobanasului in fata mortii, intr-un dramatism impresionant.

Balada ilustreaza mitul popular mioritic, poetul anonim exprimand aici ideea ca omul accepta moartea ca pe un final firesc al vietii, o conceptie filosofica straveche, ceea ce face ca balada populara “Miorita” sa fie totodata un poem filosofic. De-a lungul timpului balada “Miorita” a cunoscut o larga raspandire in toate teritoriile locuite de romani circuland in peste o mie de variante. Geneza ei se pierde in negura timpului si ea este rezultatul procesului de transmitere pe cale orala al impletirii diferitelor teme si motive florclorice.

Execeza lui Adrian Fochi, una dintre cele mai complete dintre analizele acordate “Mioritei” distinge in structura epica optsprezece teme. Aceste optsprezece teme se pot grupa in patru episoade distincte:
I. Cadrul epic initial (versurile 1 – 21)
II. Episodul mioarei nazdravane (versurile 22 – 46)
III. Testamentul ciobanasului (versurile 47 – 87)
IV. Episodul maicutei batrane (versurile 88 – 123)

Testamentul ciobanasului reprezinta in structura epica a baladei insertia unei ample confesiuni lirice. Este cea mai importanta secventa, deoarece cuprinde ideea poetica a operei si are un puternic rol caracterologic in prezentarea personajului principal.