Miorita

„Mioriţa” este o baladă populară şi aparţine genului epic, în care, însă, se îmbină armonios elemente lirice, epice şi dramatice. În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic în cadrul căruia autorul anonim narează faptele şi construieşte personajele reale sau fabuloase şi celălalt lirico-dramatic, ce se defineşte prin exprimarea gândurilor, sentimentelor şi prin atitudinea ciobănaşului în faţa morţii, într-un dramatism impresionant.

Balada ilustrează mitul popular mioritic, poetul anonim exprimând aici ideea că omul acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii, o concepţie filozofică străveche, ceea ce face ca balada populară „Mioriţa” să fie totodată un poem filozofic.

Autorul anonim îşi exprimă indirect sentimentele şi gândurile prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Ca în orice operă epică, se manifestă aici timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea: toamna, în timpul transhumanţei, într-un peisaj mirific, ca o gură de rai: „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Ca orice creaţie populară şi această baladă are toate trăsăturile specifice: caracter anonim, oral, colectiv şi tradiţional.

Ca în orice operă epică, acţiunea poate fi structurată pe momentele subiectului. Prezentarea locului şi a timpului în care urmează să se desfăşoare acţiunea constituie expoziţiunea; complotul urzit de ciobanul ungurean şi de cel vrâncean împotriva ciobanului moldovean formează intriga;

desfăşurarea acţiunii începe odată cu mărturisirea pe care oiţa bârsană o face stăpânului despre posibilul omor, precum şi reacţia ciobănaşului la aflarea complotului; punctul culminant este încărcat de dramatism prin concepţia testamentară a ciobănaşului moldovean, care include alegoria moarte-nuntă şi monologul măicuţei bătrâne; deznodământul lipseşte, finalul baladei dând naştere la interpretări diferite şi contradictorii privind reacţia ciobanului moldovean la aflarea complotului.

Atitudinea ciobanului în faţa morţii este una filozofică, meditativă, balada populară „Mioriţa” căpătând astfel valori superioare. Balada îmbină armonios mitul vieţii păstoreşti, al transhumanţei, cu cel al morţii, ilustrând artistic profunda concepţie a mitologiei româneşti despre viaţă şi moarte prin îmbinarea elementelor epice, lirice şi dramatice, precum şi prin manifestarea motivelor populare care compun mitul mioritic: motivul transhumanţei, motivul complotului, motivul oiţei năzdrăvane, motivul testamentului, motivul alegoriei moarte-nuntă şi motivul măicuţei bătrâne.

Mioriţa năzdrăvană a fost numită de Mircea Eliade „element oracular” (care prevesteşte), întrucât ea este cea care anunţă baciului moldovean eventualitatea morţii. Ciobanul nu se revoltă şi nici nu încearcă să găsească o soluţie pentru a evita moartea, ci şi-o acceptă firesc, cu înţelepciune, ca pe un dat firesc al existenţei sale. Această idee mitologică formează esenţa subiectului în „Mioriţa” şi demonstrează înţelepciunea ancestrală a poporului român.

Existenţa omului în Univers este determinată de două componente esenţiale: viaţa şi moartea, altfel spus, oricine trăieşte trebuie să şi moară. Această concepţie este un adevăr universal-valabil pentru întreaga omenire de-a lungul istoriei sale, aceea că moartea este un final firesc al vieţii, o lege a firii, căreia nimeni nu i se poate opune, este o predestinare.

De aceea, ciobănaşul imaginează, prevăzător, un testament, în eventualitatea că „de-a fi să mor” prin care exprimă cu seninătate dorinţa de a fi îngropat în mijlocul oilor, deoarece dragostea puternică pentru ocupaţia pastorală, pentru locurile cunoscute şi pentru oile şi câinii săi transmite ideea că nici în moarte nu se poate despărţi de ceea ce i-a încântat viaţa.

Urmând obiceiul înmormântării, acela de a pune la capul celui dispărut un obiect la care a ţinut în mod deosebit în timpul vieţii, ciobănaşul cere mioarei să aşeze trei fluiere, de fag, de os şi de soc, exprimând cântecul etern al sufletului său şi totodată legătura profundă cu folclorul, pentru care simţise o atracţie pătimaşă. Această iubire pentru cântecul popular este exprimată gradat, imaginându-se astfel bocetul tradiţional impresionant pentru o viaţă curmată prea curând.

Tragismul se amplifică în continuarea baladei prin alegoria moarte-nuntă. Între obiceiurile populare, specifice baladei, se înscrie şi acela că morţilor tineri necăsătoriţi li se organizează înmormântarea cu elemente ale ritualului de nuntă. Ideea filozofică a contopirii nefiinţei cu fiinţa naturii veşnice este exprimată prin enumerarea elementelor esenţiale ale planului terestru şi ale planului cosmic, metaforizate sau personificate: soarele, luna, brazii, paltinii, munţii, paserile.

Înţelepciunea ciobanului moldovean se manifestă în încercarea de a schimba sensul tragic al destinului său, transfigurându-şi moartea în nuntă cosmică, de a preface un eveniment nefericit într-o nuntire cu întreg Universul.