Miradoniz - Mihai Eminescu

() in planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din aceasta fata, cu doua profiluri: unul neptunic, nascut din spuma amara si din ape tanjind spre orizonturile lumii, celalalt plutonic, invapaiat de focul originar" (I Negoitescu-Poezia lui Eminescu). Daca un aspect esential al neptunicului este si uranicul, atunci imaginarul eminescian se structureaza simetric pe cel putin trei axe ale viziunii poetice: pe verticala -uranicul, pe orizontala - neptunicul, iar in adancime - plutonicul.

In opinia lui I. Negoitescu, elementul care confera "taramului eminescian proportii de mit si acea vraja obiectiva, de lume sub pecetea sacrului, ramane totusi in ultima analiza o natura care revine din belsug, isi raspandeste sonurile si miresmele, si mai ales respira prin toti porii ei elementaritatea, titanismul, asfintenia'". Natura, topos romantic, este recuperata de Eminescu din unghiul unei geografii imaginare; ea este parte a unui spatiu generat si sustinut de contemplatie.

Sacralitatea eminesciana, daca se poate vorbi despre un asemenea filon in lirica sa, este iradiata de tonul incantatoriu al eului instaurator, care reface exactitatea unui act ritualic din illud tempus, substanta poetica fiind subprodusul unui asemenea act magico-mitic. Proiectia paradisiaca eminesciana nu este doar un pur reflex al unei deprinderi romantice de a broda supra-realitati, ci are radacini filozofice adinci si corespunde unei convingeri personale ca fericirea originara, deplina, trebuie sa aiba existenta undeva.

Daca nu putem cunoaste "lucrul in sine", ci numai fenomenul prin filtrul categoriilor a priori de spatiu si timp (cum afirma Kant), daca lumea imi este data doar ca reprezentare, ca un fel de fantezie subiectiva (cum afirma Schopenhauer), atunci oricare alta realitate revine posibila si are aceleasi drepturi de existenta ca si cea prezenta. Libertatea conferita de poezie (de cuvint, de text si de semnificatia acestora) e aceea care daruieste fiintei un spatiu si un timp unde nicicind nu s-a produs vreun dezechilibru ontologic.