Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii

Experienta din India se gaseste in eseurile lui Mircea Eliade, insa si in operele: "Nopti la Serampore" (1940), "Maitreyi" (1933), "Isabel si apele diavolului" (1930), "Secretul doctorului Honigberger", (1940). Operele ca: "Santier(1935), "Nunta in cer" (1939), "Lumina ce se stinge" (1934), "Douasprezece mii capete de vite" (1952), "Fata capitanului" (1955). "O fotografie veche de 14 ani" (1959), "La tiganci" (1959)," Pe strada Mantuleasa" (1968), "Tinerete fara batranete" (1978) cuprind si elemente de viata sociala, din lumea exotica sau autohtona.

Motivul dominant al iubirii, in proza lui Mircea Eliade apare pentru ca erosul iubirii e un ferment strecurat peste tot in impetoasele, dezlantuitele trairi ale eroilor sai. Mircea Eliade continua, in modul cel mai evident, directia prozei fantastice eminesciene, printr-o actiune programatica, fiind cosntient de infabilele resurse ale acestui filon.

Dragostea reprezinta, in viziunea lui Mircea Eliade, o nostalgie a androginismului. "Dar eu sunt intr-un anumit sens si un om de stiinta, silindu-ma sa fiu obiectiv in cercetarile mele, si atunci cand fac literatura vreau sa ma pastrez in acea spontaneitate a visului sau a copilariei. Proza lui Mircea Eliade este dominata de mister, se desfasoara intr-o lume extrasenzoriala, marcata de fantastic si paranormal.

1. O posibilitate de renastere printr-o mitologie noua ofera literatura fantastica. Mircea Eliade noteaza de mai multe ori aceasta idee, dand si cateva surse ale fantasticului modern. O nuanta trebuie retinuta: fantasticul este o experienta intr-o realitate vazuta istoric. Nu o evaziune in atemporal, ci o implicare totala in istorie. Viata este o suma de mituri, arhetipuri ce nu se vad.

2. Mircea Eliade este cea mai integrala (si servila) intrupare a gidismului in literatura noastra. Dupa Andre Gide, sensul artei fiind cunoasterea (intelege instruirea de esente pe cale mitologica), un artist e cu atat mai adanc, cu cat traieste mai intens, cu cat pune mai multe probleme, care, insa nu sunt propozitii inteligibile, ci trairi, 'experiente'. Si cum eticul e aspectul fundamental al destinului uman, problema trebuie pusa ca experienta morala.