Mitropolitul Antim Ivireanu

Viaţa mitropolitului Antim Ivireanu are încă pentru noi câteva puncte obscure; cu deosebire sunt puţin cunoscute împrejurările copilăriei şi tinereţii lui, până la stabilirea în Ţara Românească.Mitropolitul Antim Ivireanu

Mitropolitul Antim Ivireanu - Se pare că era vlăstarul unei familii îstărite de georgieni din părţile Azovului, care pe vremea aceea se aflau sub stăpânire turcească. Căzuse din tinereţe în sclavie, fără să ştim în ce împrejurări şi nici cum a izbutit să-şi recapete libertatea. Del Chiaro, care l-a cunoscut personal, ne spune că era „înzestrat cu talente rare”, că „cunoştea sculptura, pictura şi broderia” şi că „ridicase la perfecţiune arta tipografiei”. Mitropolitul Antim Ivireanu

Izbutise să-şi asigure prin aceste calităţi o situaţie independentă, probabil în Constantinopol, când Brâncoveanu l-a adus în ţară. „Eu aci în ţară – aminteşte el – n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”. Adus în ţară de Brâncoveanu, fu însărcinat cu direcţia tipografiei domneşti de la mitropolie. Fără nici o legătură cu lumea, în atmosfera religioasă de la mitropolia Bucureştilor, se călugări şi îşi alese ca loc de umilinţă creştinească şi de muncă sihăstria retrasă în marginea Bucureştilor, ridicată pe o insulă liniştită a lacului Snagov.

Acolo, departe de zvonul lumii, retras în mijlocul apelor, călugărul Antim, ales ca egumen al mănăstirii, a instalat o tipografie şi a început o spornică activitate de imprimare, dând la lumină, în acea epocă în care elenismul începuse să-şi ia zborul la noi, o sumă de cărţi greceşti, unele cu caracter religios, necesare serviciului divin, altele cuprinzând norme de îndreptare în credinţa ortodoxă şi, în sfârşit, câteva cu caracter didactic şi moral. Alături de aceste texte greceşti, Antim, care în răstimpul cât îl petrecuse în ţară, învăţase limba, pune sub tipar şi câteva cărţi româneşti, între care şi Floarea darurilor – Fiore Di Virtu.

În primăvara anului 1705, Antim Ivireanu este ales ca episcop de Râmnic, în locul lui Ilarion, care fusese depus din scaun, fiindcă se abătuse de la canoanele bisericeşti, de un sinod de arhierei, prezidat de patriarhul Dosoftei al Ierusalimului.
În ianuarie 1709, bătrânul mitropolit Kir Teodosie, după ce păstorise ţara 40 de ani, a închis ochii „de slăbiciunea bătrâneţelor, cât şi de altă osebită a trupului boală”, spune Greceanu, lăsând pe patul de moarte „diată”, ca să fie ales în locul lui, ca vlădică al ţării, Antim, episcopul de Râmnic.