Mitul si magia irealului la Eminescu

Trimis la data: 2005-10-18
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 6
Nota: 7.38 / 10
Downloads: 10
Autor: Bogdan Tatar
Dimensiune: 19kb
Voturi: 131
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Închis în magnifica lui strălucire şi unitate refăcută după care a tânjit cu o dureroasă şi dramatică sete cât a fost pe pământ, adică în sfârşire, fragmentare şi imperfecţiune, Eminescu oferă în cultura românească unul din cele mai izbitoare exemple şi argumente pentru descompunerea unei creaţii care depăşeşte puterea de cuprindere a minţii noastre omeneşti, în părţile ei constitutive.
Marele întreg descompus în fragmente, care numai la un prim nivel al abordării arată risipire şi lipsă de armonie, a trecut prin această jertfă din pricina incapacităţii omului de a percepe totul altfel decât prin fragment, deoarece întregul nu concordă cu omul, după Victor Hugo.

Există la Eminescu, mai întâi, un spaţiu mitic. Eroul liric, personajul, in-tră într-un cadru fundamental diferit de tot ceea ce cunoscuse. Pentru poet există o lume a celor vii, precum şi o lume a celor morţi. Între ele, ca un purgatoriu şi ca un spaţiu specific, se află tărâmul celor şi vii şi morţi, în egală măsură. Arald şi Maria (Strigoii), de pildă, sunt, cum ar spune Algiradas Julien Greimas, “suflete moarte care duc o viaţă paralelă cu a celor vii şi sunt dotate cu o prezenţă fizică”.

Cei mai mulţi dintre eroii mitologiei eminesciene sunt stăpâni ai vieţii şi ai morţii. Hyperion, fiinţă eternă, ar dori să coboare printre muritori; în poezia Memento mori, sub nisipul arzător al pustiului, îşi duce viaţa o lume insolită; zmeul din Fata din grădina de aur este un “daimon” aspirând la fiinţarea terestră.

Se poate identifica la Eminescu o veritabilă mitologie a luminii, văzută în etapele şi profunzimile radicale, cele mai bogate în sensuri, activând vaste câmpuri simbolice şi ordonându-le la nivelul imaginarului în funcţie de o legitate şi o coerenţă proprie, expresie a unui profund dramatism al fiinţării întru sacralitate.

Echivalând absolutul şi antrenând arhitectonica proprie sacralităţii, lumina eminesciană reuşeşte să reliefeze cele mai subtile şi grele de sens momente ale expe-rienţei totale facilitate de simbol. Lumina are rolul de a se integra dramei cosmi-ce, vorbind, în acelaşi timp, despre destinul omului şi despre eforturile sale de a se împărtăşi armoniei absolutului. Lumina poate fi degradată şi degradantă.

Ea limitează, e consubstanţială spaţiului neguros, o consubstanţialitate privată însă de armonie. Pătrunderea în sfera luminii veridice necesită o decantare rituală, un soi de alchimie, prin care să fie înlăturate toate urmele materialităţii dure şi gre-le. Lumina este cea care dă contur formelor şi impregnează decorul în atmosfera irealului sideral.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.