Moara cu Noroc

Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist si un fin psiholog, un creator de tipologii. Intreaga sa opera e o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericirea prin iubirea de oameni si orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.

Nuvela „Moara cu noroc”a aparut in volumul de debut „Nuvele din popor”, din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul „s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”.

Ioan Slavici construieste o opera literara pe baza cunoasterii sufletului omenesc, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni care trebuie sa aiba caracter moralizator.

Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa avere, in special dupa bani, zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Aceasta convingere este ilustrata cel mai bine in nuvela prin destinul lui Ghita.

Nuvela este de factura clasica, avand o structura viguroasa in care fiecare episod aduce elemente esentiale si absolut necesare pentru firul epic. Cele 17 capitole se afla in ordine cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si sfarsitul operei :”Omul sa fie fericit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit” si finalul ”Se vede ca nu au lasat ferestrele deschise(...)simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat.”.

Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua momente etice, reliefand un moment tragic previzibil aflat chiar in profunzimile sufletului omenesc.

Avertismentul care este facut la inceputul operei de catre batrana nu va fi luat in seama de personajul nuvelei. Nemultumit de conditia sa sociala, Ghita tinde firesc spre bunastaresi isi convinge familia sa se mute pentru „trei ani” la carciuma aflata la incrucisarea unor drumuri importante pentru negot, „Moara cu noroc”.

La inceput, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Bun meserias, harnic, bland, si cumsecade, trudind pentru „fericirea familiei sale”, Ghita devine „tot mai de tot ursuz”, „pus pe ganduri”, „ nu mai zambea ca inainte”. La prima intalnire pe care o are cu „stapanul acestor locuri”, Ghita incearca sa fie autoritar si darz in fata lui Lica, sa reziste la propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraodrinara forta morala pe care o are Lica asupra tuturor.

Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si declansata de viata interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau, Slavici dirijeaza destinul eroului prin mijloace profunde, sondand reactii, ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea care-l domina, teama si suspiciunea s-au instalat definitiv in el de cand intra in legatura cu Lica. Incearca sa-si asigure cateva masuri de protectie: pistoale de la Arad, doi caini ciobanesti, isi angajeaza o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l parasesc.

Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poate zice:” prea putin imi pasa”. Refuza sa dea amanunte despre afacerile cu Lica, se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa, relatiile dintre ei fiind tot mai reci, „ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii.

Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc si a ramane un om cinstit si tendinta pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase:”iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”.

Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne:”sarmanii mei copii, voi nu mai aveti(...)un tata om cinstit, tatal vostru e un ticalos.”Situatia materiala a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, Ghita se implica tot mai mult in afacerile murdare ale lui Lica.

Dezumanizarea lui se produce intr-un ritmc alert, el insusi autocaracterizandu-se da vina pe firea sa slaba, incercand astfel sa-si motiveze faptele:”asa m-a lasat Dumnezeu?! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare.”.

De acum, prabusirea lui esteinevitabila si rapida, o foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lica nu numai pentru ca il mustra constiinta pentru ceea ce devenise, dar si printr-o gelozie ajunsa la paroxism. De la complicitate la crima, nu mai e decat un pas si Ghita il face injunghiind-o pe Ana care „era intinsa la pamant, cu pieptul plin de sange cald, iar Ghita o tinea pe genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inimia ei.”

In acelasi timp Raut „isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita , care cazu inapoi fara sa afle cine l-a impuscat”. Ghita devine victima pentru ca are in el lacomia pentru bani:” vedea bani gramada inaintea sa si i se impreuneau parca ochii; de dragul acestui castig, ar fi fost gata sa-si puna pe un an-doi capul in primejdie.” Patima pentru bani il dezumanizeaza pe Ghita si cade prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune.