Modele atomice

Bohr porneste de la legile fizicii clasice si le complecteaza cu
notiuni noi de mecanica cuantica.Sommerfeld admite ca electronul se misca pe o elipsa, pentru a carei caracterizare sunt necesari doi parametrii n si l. In aceasta ipoteza nucleul ocupa unul dintre focare. Posibilitatea miscarii electronului pe
o orbita eliptica mareste numarul starilor cuantice. Numarul cuantic n
determina semiaxa mare iar cel azimutal (l) semiaxa mica si excentricitatea elipsei.

Conform teoriei lui Rutherford si legilor electrodinamicii
clasice, o sarcina electrica in miscare accelerata ar trebui sa radieze
unde electromagnetice. Pierzand prin aceasta energie, electronul ar
trebui sa se roteasca pe orbite cu raze din ce in ce mai mici (de fapt
pe o spirala), sfarsind prin o cadere peste nucleu, intocmai ca un sa-
telit artificial ce a intrat in atmosfera Pamantului. Un astfel de sistem nu poate fi stabil si deci atomul de hidrogen nu corespunde acestui model.

O dovada ca acest rationament este corect ne ofera comporta-
rea electronilor intr-un betatron. In acest instrument, electronii sunt
accelerati pana la viteze foarte mari, fiind mentinuti de un camp mag-netic pe un traseu circular. Desi raza acestor orbite este mult mai maredecat raza atomului de hidrogen, argumentul de mai sus ramane vala-bil: electronii in miscare in betatron radiaza unde electromagnetice si deci pierd energie, ceea ce limiteaza energia pe care o pot dobandi din acest aparat.