Modelul serviciului public al presei

Modelul serviciului public s-a pus cu toata atentia spre mijlocul secolului XX si s-a datorat tendintei manifestate de mijloacele de comunicare de a urmari tot mai hotarat, cu prioritate, profitul, insa nu unul de ordin informational si educativ, ci strict financiar. Treptat, fata de acest curent, s-au nascut noi "principii" deontologice ale culturii comunicatiilor, indeosebi pentru transmisiile de televiziune, cele ale "canalului public", dar regasibile in conceptiile unor programe editoriale ale presei scrise.

Introducerea autoritatilor statale in sistemul comunicarii de masa, intr-un triunghi ce leaga publicul, presa si institutiile Puterii, se face in numele unui concept esential: acela al responsabilitatii sociale.
In toate epocile anterioare, am constatat o relatie conflictuala intre presa si diversele forme ale Puterii. Pentru prima oara in istorie, statul democratic trebuie sa devina un aparator al drepturilor omului, al libertatii individuale si colective, al libertatii de exprimare, al asiAZguAZrarii bunastarii intregii societati.

Presa, in noul context social-istoric, reprezinta un serviciu puAZblic aflat in beneficiul cetatenilor, fiind protejat de stat si actionand in numele tuturor Mihai Coman considera ca modelul serviciului public a fost teoretizat si transpus in practica sub impulsul a trei serii de factori : revolutia tehnologica, dezvoltarea constiintei si exigentei profesionale si amplificarea dezbaterilor teoretice privind rolul presei.Statul subventioneaza o serie de publicatii cu caracter cultural, stiintific sau educativ, posturi de radio si T.V. , care trebuie, sa se afle in serviciul public , atat prin continutul mesajelor, cat si prin deplina obiectivitate, prin informarea rapida si corecta a contribuabilului.