Moina - George Bacovia

Apartinand volumului inaugural (Plumb, 1916), poemul Moină , sugereaza diluarea lumii vii, disolutia ei intr-un fenomen nesigur si contradictoriu, aflat mereu la granita a doua anotimpuri. Acest moment tranzitoriu (toamna/iarna sau iarna/primavara) este ales de Bacovia, care a preferat prima alternativa conflictuala-considerata mai dramatica - intre anotimpurile reci, cel autumnal tarziu si cel hibernal incipient.

Metonimia din strofa-refren, dezvaluie competitia acerba din succedarea anotimpurilor care nu-si fac loc fata o indarjita impotrivire, asa cum se petrec lucrurile si in disputele dintre oameni. Ploaia si ninsoarea se amesteca , caldura umeda devine patrunzatoare, ceata densa estompeaza contururile (obiectelor, ale fiintelor) si luminozitatea cadrului, totul se lichefieaza , iar natura se zbate intre tendinte contrare si incerte. Strofele mediane se incadreaza perfect in atmosfera tensionata deja instalata .

Cerul se opacizeaza progresiv, ceata devine tot mai densa, noaptea se lasa “murdara si goala”dublul epitet al versului sugerand laolalta impuritatea fenomenala, dozajul nesigur in amestecul de precipitatii(pluviale, hibernale), care maculeaza pamantul si il supune unui efect al disolutiei. Moina este ploaia usor disperata ca si-a pierdut puritatea lichida, dar este si ninsoarea apoasa care n-a reusit inca sa capete consistenta cristalelor de zapada.

Zbaterea desfasurata in interiorul naturii se extinde si asupra existentei umane. Fiintele cele mai fragile, copiii, sunt ,,galbeni" la fata, semn al devitalizarii si al imbolnavirii tipice in anotimpurile reci. Totodata, verbul de miscare lenta, ,,trec", sugereaza incetineala deplasarii lor pe drumul ,,de la scoala" spre casa, absenta voiosiei specifice varstei infantile, ,,toamna" si ,,iarna" ,,coborate" in micile suflete, unde s-au transformat in stari maladive.

Copiii, care trec in tacere pe strada si au deja aspectul unor ,,bolnavi" (fizic si psihic), par maturizati de suferinta, atinsi de maladii necunoscute, lipsiti de tonusul si de exuberanta specifice varstei lor reale. . In numai douS versuri, acest poet -maestru al starilor de spirit esentializate - construieste imaginea dezolanta a copiilor fara copilarie, incapabili sa traiasca in mod constient si armonios cea mai frumoasa varsta a omului.
Strofa a treia reprezinta in intregime ecoul disperarii eului liric (marcate de reluarea formei pronominale de persoana I ,,mă"), acea voce interioara aflată îm conflictcu nedeslusitcu sine si cu universal exterior