Morometii

Trimis la data: 2007-03-29
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 12
Nota: 9.15 / 10
Downloads: 12
Autor: Grigore Adrian
Dimensiune: 17kb
Voturi: 397
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Marin Preda debuteaza în 1941 cu o schiţă în ziarul „Timpul”, iar debutul în volum se produce în 1948 cu „Întâlnirea dintre pământuri”, care cuprinde o serie de nuvele ce constituie un fel de exerciţi preliminare pentru romanul „Moromeţii”(vol I), publicat în anul1955 şi care marchează un eveniment important în evoluţia literaturii noastre postbelice.
Volumul al II-lea apare în 1967.

Romanul este o specie a genului epic în proză, cu acţiune mai complicată şi de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice în proză, desfăşurată, de regulă, pe mai multe planuri, cu personaje numeroase.

Romanul „Moromeţii” de Marin Preda aparţine genului epic în proză, având o acţiune mai complicată, de mai mare întindere şi personaje mai numeroase.

Titlul romanului este construit din forma din forma de plural al unui substantiv propriu şi denumeşte membrii familiei Moromete a cărei poveste autorul o relatează înfăţişând destrămarea ei de-a lungul unui sfert de secol.

Întimplările se petrec, după precizarea autorului, într-un sat din Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de- al doilea război mondial şi se desfăşoară ţinându-se cont de momentele subiectului.

Primul capitol al primii părţi are rol de expoziţiune, deoarece, după precezare locului şi timpului acţiunii, cititorul face cunoştiinţă cu câţiva dintre membrii familiei Moromete: Paraschiv, Nilă, Achim, Tita, Ilinca şi Ilie, tatăl- care se întorseseră de la câmp, şi cu Tudor Bălosul, unul dintre vecinii Moromeţilor.

Băieţii se culcaseră care pe unde apucaseră, fetele plecară repede la gârlă ca să se scalde, iar Ilie Moromete, după ce trăsese căruţa la umbra celor doi salcâmi de lângă poarta grădinii, a ieşit la drum, unde este întimpinat de vecinul său Bălosu.

După câteva replici de convenienţă referitoare la stadiul praşilei, Bălosu se interesează dacă vecinul său mai vinde salcâmul pe care i l-a promis. Moromete nu răspunde la întrebare, evită cu diplomaţie răspunsul, deşi îşi aminteşte că discutase cu vecinul său această posibilitate.

Al doilea fragment înfăţişează unul dintre conflictele din sânul familiei Moromete, intriga, care până la urmă va duce la destrămarea ei.

Desfăşurarea acţiunii. Moromete este nevoit să împrumute bani pentru a-şi plăti taxele. El află că Achim nu se va mai întoarce cu oile de la Bucureşti şi că-l vor părăsi şi ceilalţi doi fii. Această veste îl tulbură profund pe Moromete.

Ultimele două fragmente din manual îl prezintă pe Moromete în două ipostaze miametral opuse.
Punctul culminant. După plecarea perceptorului, Ilie se interesă unde îi sunt băieţii. Afând că plecaseră cu căruţa şi dându-şi seama că ceea ce nu dorea s-a petrecut, el izbucneşte într-o mânie aprigă şi, smulgându-se din tăcerea sa, devine ameninţător: -„Taci![…] Taci din gură![…] Vă omor dacă nu tăceţi din gură!” –„Dacă văz pe cineva înaintea ochilor… Şi dacă mai aud o vorbă…”

Deznodământul. Finalul fragmentelor, şi al romanului, îl înfăţişează pe Moromete singuratic, tăcut, rupt de realitate şi obiceiurile satului, adâncit în gândurile sale.

Romanul se încheie, aşa cum începuse, cu o referire la timp, evident la timpul istoric, ceea ce dă unitate şi simetrie operei. La început timpul părea foarte răbdator, tolerant, cu oamenii şi de aceea viaţa a lor se scurgea fără conflicte mari. În final, când Moromete trăieşte drama ruinării credinţei sale în familie şi în proprietate, timpul şi-a pus amprenta dureroasă, a devenit nerăbdător, marcându-l profund pe erou şi alterând relaţiile sociale şi interumane.

Fiind inspirat de viaţa de la ţară, romanul creează şi imaginea universului rural al acelui timp. Astfel, cititorul află de munca istovitoare a Moromeţilor, dar şi a celorlalţi săteni, putând astfel să-şi câştige existenţa şi să facă faţă impozitelor împovărătoare. Muncind o zi întreagă, se întorc frânţi de oboseală, dar, uneori, găsesc răgazul necesar să mai schimbe o vorbă cu vecinii sau să-şi rezolve unele probleme presante.

Cu timpul, în satul din Câmpia Dunării, relaţiile sociale se schimbă, căci uni se îmbogăţesc, iar alţi sărăcesc în strădania lor de a-şi plăti taxele. Apar negustori care vorbesc de „capitalul” lor ce trebuie reinvestit, iar mentalităţile celor tineri cunosc mutaţii semnificative. Din ce în ce, viaţa celor mai mulţi, aşa cum este şi a lui Ilie Moromete, este o zbatere continuă pentru existenţă, pentru supravieţuire. Vârstnicii ţin cu dârzenie de proprietate, de pământ, care pentru ei înseamnă demnitate şi independenţă, pe când cei tineri intuiesc faptul că aceasta este o iluzie deşartă şi caută să evadeze dintr-un astfel de mediu social.

Când viaţa însăşi dovedeşte că dreptatea este de partea celor din urmă, primii trăiesc drama izvorâtă din contradicţia dintre concepţia lor şi spiritul epocii.

Ilie Moromete, în ciuda numărului mare de personaje şi a puternicei lor individualităţi, se detaşează net de acestea, deoarece el este personajul principal, întregul volum întâi fiind, în esenţă, romanul vieţii sale şi al familiei pe care o conduce. El tronează olimpian, autoritar, asupra întregului clan, până în momentul în care apar fisurile în relaţiile de familie. Şi atunci însă rămâne în prim-plan, prin încercările sale disperate de a salva ce se mai poate salva, prin gândurile şi prin frământările sale.

Totodată, ca individualitate aparţine colectivităţii săteşti, dar el o domină prin calităţile sale, care-l aşează deasupra celorlalţi şi care sunt apreciate de către mulţi dintre consăteni.

Înzestrat cu o inteligenţă nativă, Ilie Moromete stăpâneşte cu o artă desăvârşită disimulaţia, la care apelează atunci când vrea să se apere, evitând un răspuns tranşant, aşa cum procedează Bălosu, care-l întreabă dacă mai vinde salcâmul.
Când devine bănuitor, ştie prin insistenţă să continue dialogul şi să smulgă de la interlocutor şi alte amănunte care să-l edifice asupra presupunerilor sale. Astfel conversează şi cu Scămosu, de la care află, până la urmă, de hotărârea fiilor săi de a fugi de acasă.

El este un visător, un contemplativ, în ultima instanţă un utopic, dar când îşi vede liniştea ameninţată şi credinţa în statornicia proprietăţii spulberată, devine impulsiv, brutal, ameninţă, ţipă: „-Taci! strigă deodată Moromete şi în aceeaşi clipă ridică pumnul. Taci din gură! Aproape că urlă el schimonosit groaznic la faţă. Vă omor dacă nu tăceţi din gură!”

Izvorât tot din inteligenţă este şi umorul personajului, la care apelează şi în momentele de criză sufletescă, în felul acesta suferinţa devenind mai insuportabilă: „Să fugă de acasă! De ce asta? Nu i-am lăsat eu să facă ce vor? Absolută, absolută libertate le-am lăsat! Dacă veneau şi-mi spuneau: *Mă, noi vrem să fugim de-acasa*, crezi că i-aş fi împiedicat eu, Scămosule? *De ce să fugiţi, frăţioare?le-aş fi spus. Încet nu puteţi să mergeţi?*
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.