Nichita Stanescu

Din familia lui face parte:
- Tata: Nicolae H. Stănescu - născut la 19 aprilie 1908. În linia paternă, Nichita Stănescu se trage dintr-o solidă familie de mci meşteşugari şi comercianţi români, la origine tărani prahoveni veniţi în Ploieşti pe la secolul nouăsprezece.

- Mama: Tatiana Cereaciuchin - nascută la 16 februarie 1910, la Voronej, într-o familie de condiţienobilă din părţile Donetului, refugiată apoi în România. Se mută la Ploieşti unde la întîlnit pe Nicolae Stănescu. Tinerii s-au casatorit la 6 decembrie 1931.
Studiile şi le-a facut la liceul “Sf. Petru şi Pavel” care a devenit
“I. L. Caragiale” din Ploieşti. Este absolvent la Facultatea de Fiologie din Bucureşti.

1952 - Se casatoreşte cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescenţă, dar dupa un an se despart.
1955- Transcrie Agoticele sale care nu au fost publicate şi văzute ca profund serioase.
1957- În martie Nichita Stănescu debutează simultan în revistele
Tribuna şi Gazeta literară din Cluj cu trei poezii.
1957-1968 – Este pe scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).

În literatură a debutat cu volumul Sensul iubirii (1960) conţine 112 de pagini de poezii, care anunţă o sensibilitate accentuată şi încercare tempe rară de înoire a limbajului poetic. Treptat, Nichita Stănescu a ajuns la un vizionarism poetic deosebit de personal şi la o metologie lirică proprie, în centrul căreia sta cuvîntul şi sinele, pe marginea cărora creatorul îşi organizează întreaga lui existenţă.

Pentru Nichita Stănescu, Pămîntul şi Cosmosul sunt subiecte de îndelungă şi fertilă meditaţie, simbolurile care domină o mare parte a operei. Temele abordate de Nichita Stănescu sunt: dragostea, moartea, naşterea, condiţia poetului şi a poeziei, setea de real, setea de absolut, meditaţia asupra condiţiei umane, iubirea, act de cunoaştere.

Sentimentul iubirii este văzut ca o stare de iluminare. Volumul O viziune a sentimentelor (1964) poartă pecetea unor idile sentimentale.
Formula estetică este diferită de la un volum la altul, toate însă situînde-se în nota de originalitate a poetului, în ceea ce priveşte limbajul poetic. Aceasta a determinat critica literară, nu de puţine ori, sa vorbească de prezenţa lui Nichita Stănescu în literatura română ca un moment reprezentativ, dupa Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi.

De la o carte la alta, scriitorul a ajuns şi la un mod propriu de exprimare, la un limbaj inconfundabil în lirica ultimelor decenii. Originalitatea poeziilor sale provine, deopotrivă, din imaginaţia patetică, ce reflectă o adîncă beţie de universul înconjurător, şi din metaforele surprinzătoare, însolite, uşor de recunoscut.