Nicolae Macovei - Civilizat si salbatic

Trimis la data: 2010-05-08
Materia: Romana
Nivel: Facultate
Pagini: 3
Nota: 7.18 / 10
Downloads: 0
Autor: Agatha Ionea
Dimensiune: 13kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Civilizat si salbatic
Considerat, fara nici o rezerva, un poet al modernitatii sau, mai exact spus, "parintele" ei, Baudelaire, dupa multitudinea experientelor si a experimentelor artistice (si nu numai) ce au transformat secolul XX intr-un dramatic, fabulos si unic laborator al omului pornit in cautarea identitatii sale, a adevarului si a dreptatii si, evident, a frumosului "in sine", Baudelaire deci ar fi putut sa para astazi, in post-modernism, la peste 130 de ani de la moartea sa, epuizat, ca sa spunem asa, din punct de vedere emotional, dar si ca model estetic. Asa cum s-a intamplat cu alti creatori, considerati la vremea lor, dar si ulterior, drept moderni.
Mai ales ca in contextul dinamici contradictoriu al culturii europene, dar si romanesti de astazi, modernitatea lui Baudelaire reprezinta mai degraba una dintre fetele monedei, cealalta fata (si despre care se vorbeste mai putin) fiind reprezentata, as indrazni sa spun, de un fel de clasicism sui-generis, de o rigoare si de o consistenta severe ale formelor care impun in sine, dincolo de orice alt considerent. Dar, prin asta, evident, Baudelaire nu este un poet al formei, chiar daca ea se vadeste a reprezenta mijlocul prin care emotia, gandurile si ideile se transmit cu maxima si unica expresivitate.

Melodios si acaparator. Direct si folosind un vocabular mai apropiat de cel uzual decat au facut alti poeti. Oricum, echilibrul desavarsit, s-ar putea afirma, intre ceea ce spune si cum spune il aseaza pe Baudelaire mai repede in familia clasicilor, fara ca prin asta modernitatea sa, prelungita in cea mai mare masura pana astazi, sa aiba prea mult de suferit. Ceea ce il individualizeaza insa tine atat de o parcimonie a sentimentelor comune, impregnand de obicei mediul poetic, cat si de stiinta de a-si imbraca discursul intr-o raceala misterioasa, in ireal si intr-o tensiune luciferica specifica aristocratiei sau, mai exact spus, elitelor spiritului.

Poezia lui Baudelaire este incarcata de aburii fosforescenti ai viziunilor lunare ale viitorului cu amurguri ce nu pot sfarsi in noapte si cu rasarituri de soare ce nu suporta intunericul luminii. Incearca sa ajunga in cele mai inalte zone ale irealitatii, ducand acolo stricaciunile omului pentru a le transforma in minuni si luciri de stele. Reusind sa spere ca a evadat din sordid si din mizeriile unei realitatii pacatoase. Reusind doar o agonie plina de mister si promisiuni difuze. Este o frumusete a incertitudinii ori o frumusete care nu este nici virtute, nici pacat. Este o promisiune a binelui care nu va capata niciodata forma deplina, concreta, ultima.

Este intruchiparea unei frumuseti deschise, un soi de estetica fara nici o conotatie academica. Este, astfel, evident, contradictoriu, pervers si hiperbolic. Vine de departe si tinde spre departari. Este civilizat si salbatic, orasean si mistic, elegant si dispretuitor, singuratic si atras de zonele subliminale, care unesc si innobileaza oamenii ori ii lucifereaza. Parfumuri si irizari magnetice impregneaza zidurile versurilor lui, iar strazile si intreaga organizare a spatiului poetic aluneca mereu si mereu peste noi si surprinzatoare intelesuri, destramand si recompunand lumea pana capata inconsistenta mareata a visului si nobletea pura a iubirii si a tolerantei.

Are uimitoarea generozitate de a transforma raul in bine si uratul in frumos. Aici, isi au locul de desfasurare si mitologia femeii ori a vinului, strazile Parisului si decadenta cartierelor famate ori gunoiul si elixirurile drogurilor, ca embleme fierbinti si pline de farmec. Eliberat de servitutiile unei retorici a banalului si obisnuitului, ca marca umana, Baudelaire anexeaza poeziei teritorii insolite, anormale ori de-a dreptul imorale, trezind si acum o crispare in bunul simt burghez.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.