Nove si supernove cu imagini

Trimis la data: 2011-09-13
Materia: Astronomie
Nivel: Liceu
Pagini: 13
Nota: 7.72 / 10
Downloads: 18
Autor: Bobi b.
Dimensiune: 28kb
Voturi: 389
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Stelele variabile, novele şi supernovele, constituie un capitol important al astrofizicii. Observarea lor a pus în evidenţă corelaţii importante între anumiţi parametri caracteristici ai acestor obiecte cosmice şi structura internă a Galaxiei, fapt care a condus la obţinerea unor rezultate preţioase cu privire la studiul sistemelor stelare – roiuri şi galaxii.
De asemenea, analiza şi interpretarea variaţiilor anumitor parametri fizici conduc la dezlegarea unora dintre cele mai captivante probleme ale astrofizicii contemporane. Prezentarea celor mai imporatnte probleme privind stelele variabile, novele şi supernovele, presupune cunoaşterea principalelor noţiuni de astrofizică şi astronomie stelară.

Strălucirea stelelor este parametrul cel mai accesibil observaţiilor noastre, iar modul spectacular în care aceasta poate să varieze a condus pe astronomi la introducerea noţiunii de stea variabilă.

Novele reprezintă o categorie de stele variabile care se caracterizează printr-o creştere bruscă a luminozităţii şi, prin urmare, o creştere considerabilă a strălucirii corespunzătoare. În astfel de cazuri, luminozitatea creşte cu un factor de ordinul de mărime al sutelor de mii faţă de luminozitatea avută mai înainte, care era puţin variabilă sau chiar constantă.

Observaţiile arată că în timpul apariţiei fenomenului de novă, strălucirea stelei respective creşte cu aproximativ 12 sau 13 magnitudini stelare. Această creştere se produce în mod brusc, circa 2 zile, rămâne aproape constantă în faza de maxim (câteva zile) pentru a reveni apoi la strălucirea avută înainte de erupţie. Descreşterea strălucirii se produce mult mai lent decât creşterea ei; revenirea de la maxim spre minim se realizează în decursul câtorva săptămâni, luni sau chiar ani.

Fără a se cunoaşte cauzele care stau la baza fenomenului de novă pe baza datelor observaţionale ale acestora, ele au fost asemănate cu nişte explozii. Astăzi se ştie că nu este vorba de o explozie a întregii stele, ci de o erupţie care se produce în straturile ei superficiale. În decursul unei erupţii o novă eliberează o energie de aproximativ 10 la puterea 36 – 10 la puterea 37 J.

Înainte şi după erupţie, novele sunt stele subpitice fierbinţi (pitice ultraviolete) care, în general sunt membre ale unor stele duble strânse. La maximul de strălucire nova are magnitudinea absolută cuprinsă între –6 şi –9, iar în timpul descreşterii strălucirii, în curba de lumină se pot observa diferite oscilaţii.

În general, fiecare novă are caracteristicile sale proprii, care marchează individualitatea stelei respective, totuşi în linii mari novele au trăsături specifice întregului grup de astfel de obiecte.

În timpul declinului, atât curba de lumină, cât şi spectrul corespunzător prezintă o complexitate considerabilă. Datele fotometrice, prin modificările indicilor de culoare, iar datele spectroscopice prin modificarea vitezelor radiale scot în evidenţă faptul că în momentul erupţiei unei nove se produce e ejecţie de masă din straturile superficiale şi nicidecum o exapnsiune a întregii stele. Stratul de materie ejectată se extinde repede şi se manifestă ca o fotosferă întinsă.

Urmărirea observaţională a novelor, pe un interval mai mare de timp, pune în evidenţă faptul că unele dintre aceste erupţii se repetă, adică există nove cu repetiţie. De altfel, se pare că dacă s-ar urmări activitatea unor astfel de obiecte pe un timp mai îndelungat, la toate sau aproape toate, fenomenul de erupţie se repetă.

Scurt istoric privind observarea novelor
Stelele nove erau considerate ca stele noi care “apar” brusc pe bolta cerească acolo unde înainte nu se vedea nici-o stea cu ochiul liber. În acest sens pot fi amintite mai multe obiecte de acest tip care au fost observate de-a lungul secolelor.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.