O scrisoare pierduta - caract personajelor

Trimis la data: 2005-02-07 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 8 Nota: / 10 Downloads: 5489
Autor: Marisa Istratescu Dimensiune: 16kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Ca dramaturg, I.L.Caragiale nu se remarcă numai prin arta compoziţiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul excepţional in ceea ce priveşte realizarea personajelor, prin care „face concurenţa stării civile”. Caragiale a creat personaje vii reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare avându-şi identitatea sa bine prezentată, trăsăturile sale specifice, modul său de a fi, de a gândi şi a se exprima.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Ca dramaturg, I.L.Caragiale nu se remarcă numai prin arta compoziţiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul excepţional in ceea ce priveşte realizarea personajelor, prin care „face concurenţa stării civile”. Caragiale a creat personaje vii reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare avându-şi identitatea sa bine prezentată, trăsăturile sale specifice, modul său de a fi, de a gândi şi a se exprima.
Personajele sale sunt aşadar tipuri umane, personaje de factura clasică, având ca dominantă o trăsătură căreia i se subordonează alte trăsături, pentru că personajele, deşi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite in complexitatea lor. Astfel exista trăsături comune si individuale care se contopesc in realizarea personajului.

Ştefan Tipătescu

Ştefan Tipătescu, prefectul oraşului, este tipul junelui prim, al primului amorez, iar importanţa acestuia este dată de Caragiale prin aşezarea pe primul loc in tabela „de persoane” cu sublinierea „prefectul judeţului”. Aducându-l in prim plan, scriitorul îl caracterizează astfel : „puţin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaţilor” in mână; e in haine de odaie.”
Arogant, el trăieşte sentimentul abandonării unei cariere strălucite in favoarea partidului. Totodată, nu este lipsit de inteligenţă, este instruit dar este, de multe ori, nestăpânit, impulsiv, devenind chiar violent, aşa cum se întâmplă într-una din confruntările cu Nae Caţavencu : „Mizerabilule ! Canalie neruşinată ! trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi spui unde e scrisoarea …ori te ucid ca pe un câine !” Aceste însuşiri sunt evidenţiate direct de Zaharia Trahanache, care precizează că este „bun băiat, cu carte dar iute”. Aşa se explică şi faptul că modul său de exprimare nu se compară cu al altor personaje, folosind limbajul corect al unui om instruit.
El este unul dintre stâlpii puterii locale căruia îi aparţine totul şi de aceea face aluzie încălcând legea şi acceptă compromisuri. Administrează judeţul ca pe propria moşie, îi ordonă lui Pristanda să-l aresteze fără motiv pe Caţavencu, căruia îi oferă apoi, in schimbul scrisorii, funcţii şi chiar moşia „zăvoiul”, conturează corespondenţa şi opreşte depeşele care nu-i conveneau. Această postură a sa de a dispune de tot după bunul plac este magistral caracterizat de Pristanda : „moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica”, opinie care pune în evidenţă şi imoralitatea personajului.
Ştie să-l facă servil pe Pristanda căruia îi acceptă micile „găinării” cum ar fi cea cu steagurile : „decât că tu nu eşti băiat prost, o mai cârpeşti de ici, de colo; dacă nu curge, pică…Las’ că ştim noi !” Oscilează între dorinţa de ascensiune politică şi sentimentală faţă de Zoe şi, dovedind luciditate dar şi la insistenţele acesteia, acceptă menţinerea candidaturii lui Caţavencu. De fapt el stăpâneşte o adevărată artă a disimulării : faţă de Trahanache se preface că nu ştie nimic de scrisoare, faţă de Farfuridii şi Brânzovenescu pozează in victimă , iar faţă de Caţavencu devine chiar violent, pentru a-l impresiona, schimbându-şi apoi atitudinea.
Deşi autorul îi reliefează defectele şi viciile, acestea sunt general umane şi personajul este privit cu oarecare îngăduinţă, neîncadrându-l în tagma politicienilor demagogi şi inculţi.

Zoe Trahanache

Zoe Trahanache, soţia venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezintă în piesă tipul adulterinei, femeia voluntară şi autoritară, unicul personaj feminin al piesei şi figura feminină cea mai distinsă din dramaturgia lui Caragiale. Deşi nu este membră a partidului din care soţul şi amantul ei fac parte, ea conduce totul din umbră datorită influenţei ei asupra acestora şi, de aceea, pentru Farfuridii partidul înseamnă în primul rând „madam Trahanache” şi apoi ceilalţi.
Ea este frivolă şi îşi înşeală soţul, iar în momentul descoperirii adulterului luptă din răsputeri ca să-şi salveze reputaţia, deşi mai presus de aceasta este poziţia socială pe care o deţine. În atingerea scopului propus este energică, hotărâtă şi apelează la toate mijloacele pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l sprijine pe Nae Caţavencu : se alarmează, plânge, leşină, ameninţă, tece de la o stare la alta dezinvoltura unei actriţe, pentru ca în final, să ajungă la concluzia : „În sfârşit cine luptă cu Caţavencu luptă cu mine…”.
În dârzenia, dar mai ales în disperarea ei, Zoe hotărăşte : „Eu te aleg, eu şi cu bărbatul meu, considerăm că, dacă va fi nevoie vom lupta contra oricui !... vom lupta contra guvernului.”. Când este stăpână pe situaţie vrea să-i dovedească lui Caţavencu că este o femeie bune, iertătoare, tolerantă, dar îi cere în schimb să conducă manifestaţia publicată în cinstea alesului, neuitând să-i amintească, nu fără ironie, faptul că „asta nu-i din urmă cameră”.
De aceea este caracterizată ca fiind „un înger”, pe când, din punctul de vedere al altor personaje doar „o damă bine”, expresie insinuantă şi echivocă având în vedere comportarea ei.

Ghiţă Pristanda

Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului, este tipul servitorului, al omului slugarnic. Replica lui „curat”, devenită un tic verbal, reliefează această trăsătură dominantă a caracterului său – servilismul – şi este totodată o sursă a comicului de limbaj.
Servilismul său este unul umil, dar Pristanda urmăreşte prin acest mod de comportare nişte avantaje, conducându-se după principiul enunţat de soţia sa : „pupă-l în bot şi pupă-i tot că sătulul nu crede la ăl flămând.”. El este, după cum recunoaşte, unealta docilă a celor trei – Tipătescu, Zoe şi Zaharia – „omul nostru”, cum spune prefectul : „Al dumneavoastră coane Fănică şi al coanei Joiţica şi al lui conu Zaharia…”. Pristanda ascultă şi execută orbeşte ordinele stăpânilor, ajungând până la încălcarea legii atunci când îl arestează şi când îl terorizează pe Caţavencu, în ciuda protestelor acestuia, sau atunci când obţine venituri ilicite din afacerea cu steagurile. Şefii săi trec cu vederea aceste nereguli atâta timp cât le serveşte interesele şi le este supus.
În Zoe recunoaşte o adevărată stăpână dar să le intre în graţii şi celorlalţi. De ceea, el este gata să suporte orice consecinţă, atunci când îl trimite nejustificat pe Tipătescu la telegraf : „Am minţit…Ştiu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe pereţi, dar lasă să mă ocărască, să mă bată…”.
Lipsa de cultură a lui Pristanda este evidentă, căci el stâlceşte neologismele al căror sens nu-l înţelege sau foloseşte în exprimare cuvinte şi expresii populare ori regionale. Poliţaiul nu este un ingenuu, asemenea Cetăţeanului turmentat, dar nici o canalie ca Nae Caţavencu, ci doar un şmecher care ştie să profite de bunăvoinţa interesată a stăpânilor, să le speculeze slăbiciunile şi situaţiile delicate în care se află. După cum el însuşi declară, este „scrofulos la datorie”, dar el transformă datoria în acţiuni menite să-i aducă anumite profituri. În ciuda servilismului afişat faţă de stăpânii săi prin modul de a acţiona, Pristanda e capabil să-i trădeze, dacă s-ar întâmpla ca Nae Caţavencu să fie ales. De aceea se poartă slugarnic faţă de acesta, îi declară că-i citeşte gazeta ca pe „Evanghelie” şi gândeşte admirativ : „Straşnic prefect ar fi acesta.”. Este profitor pentru că ştie să tragă unele foloase din acţiunile pe care le întreprinde, având tact şi consimţământul stăpânilor.
Acest permanent du-te – vino, aceasta permanentă agitaţie de colo până acolo, uneori cu folos, alteori fără, este sugerată şi de numele personajului care denumeşte un dans popular.
Ce este interesant de sesizat la acest personaj este tocmai raportul dintre el şi prefectul Tipătescu, pus în evidenţă încă din prima scenă a comediei. Acesta este de subordonare, determinat, în primul rând de diferenţele de statut social şi manifestându-se prin atitudine, mod de adresare şi limbajul folosit. Atitudinea lui Pristanda este de supunere oarbă, necondiţionată. Tipătescu i se adresează cu un ton hotărât apelând la un limbaj familiar, „Ghiţă”, deşi dialogul pe care-l poartă este unul formal, pe când limbajul slugarnic al lui Ghiţă alcătuit din expresii ca : „curat”, „să trăiţi coane Fănică”, „sărut mâna” se încadrează într-un dialog ...

Stiri
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.