O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale

În perioada următoare a publicat în gazete schiţe comice reunite în anul 1901 în volumul ,,Momente”. Printre cele mai reuşite creaţii dinspre sfârşitul vieţii se numără nuvelele fantastice ,,La hanul lui Mânjoală”, ,,Kir Ianulea”.

Scrise între 1878 şi 1885, O noapte furtunoasă”, Conu Leonida faţă cu Reacţiunea”, O scrisoare pierdută” şi ,,D-ale carnavalului” sunt comedii de moravuri şi de caracter, în care sunt satirizate aspectele negative ale societăţii vremii. Pompiliu Constantinescu observă că, printre junimişti, Caragiale e singurul ,,care merge în inima vieţii prezente, observă la rece structura morală a societăţii contemporane lui”, în vreme ce Creangă se refugiază în ,,mitul copilăriei”, iar Eminescu se pierde în ,,fantasmagoria trecutului şi în feeria naturii”.

Inspirate din viaţa burgheziei române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele patru comedii analizează formele parvenirii şi parvenitismul ca trăsătură tipologică a omului. Scriitorul se opreşte la niveluri sociale diferite, de la micul înavuţit al mahalalei până la marea burghezie de provincie.

,,O scrisoare pierdută” este cea mai izbutită dintre comediile lui Caragiale. Titlul ei sugerează pretextul întâmplărilor: pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de amor primite de amantul ei, Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului.

Tema întregii opere caragialiene o reprezintă incompatibilitatea dintre aparenţă şi esenţă, dintre ceea ce vor să pară şi ceea ce sunt în realitate personajele. ,,Oscrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctului de parvenire. Interesele personajelor, contrare numai în aparenţă, se armonizează în final, pentru că toţi ştiu să speculeze avantajele unui regim politic ,,curat constituţional” în folosul lor.

Subiectul este riguros construit. În expoziţiune facem cunoştinţă cu Tipătescu, prefectul judeţului şi cu Pristanda, poliţaiul oraşului şi unealta docilă a puterii. Intriga o constituie pierderea scrisorii şi ea se consumă inainte de începerea propriu-zisă a acţiunii, deoarece Tipătescu află, în prima scenă, că Nae Caţavencu e în posesia acestui ,,document” care îi va asigura reuşita în alegeri.

Acest fapt declanşează desfăşurarea acţiunii. Alertat, prefectul îi ordonă lui Pristanda să afle despre ce document este vorba. Caţavencu foloseşte scrisoarea drept armă de şantaj, ameninţând că o va publica dacă Tipătescu şi Trahanache nu-i susţin candidatura. Farfuridi şi Brânzovenescu îşi bănuiesc aliaţii politici de trădare şi trimit o depeşă la Bucureşti, acuzându-l pe prefect.

Pristanda îl arestează pe Caţavencu la ordinul lui Tipătescu, dar avocatul nu se lasă intimidat şi refuză atât funcţiile, cât şi moşia oferită de adversarul său. Până la urmă, Zoe îl covinge pe Tipătescu să-l susţină pe Caţavencu ; numai Trahanache îşi păstrează calmul, ,,având puţintică răbdare”. La întrunirea electorală candidaţii ţin discursuri, iar în pauză Trahanache le arată prietenului său şi Zoei poliţa falsificată de Caţavencu pe care o foloseşte drept contraarmă la şantajul acestuia. Totodată, el va anunţa susţinerea candidaturii lui Agamemnon Dandanache, numit de la ,,centru”.

În acest moment acţiunea atinge punctul culminant. Are loc o încăierare pusă la cale de Pristanda ; Caţavencu îşi pierde pălăria în a cărei căptuşeală avea scrisoarea care ajunge din nou la Cetăţeanul turmentat.