Obsesia omului insingurat

Trimis la data: 2005-01-11
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 7.64 / 10
Downloads: 603
Autor: Alice Artenie
Dimensiune: 7kb
Voturi: 34
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Evolutia gandirii etice evidentiaza simptomele unei crize,daca avem in vedere mai ales contrastul dintre orientarea preocuparilor si solutiilor proprii aceste gandiri,pe de o parte,si problemele reale,care framanta omenirea contemporana-pe de alta parte.
Luand pozitie critica fata de orientarea speculativa,abstracta,a gandirii filosofice si etice, existentialismul va face din « concretul » fiintei umane obiectul central al reflexiei filosofice,fara a fi reusit insa sa rezolve intr-o maniera satisfacatoare problemele ce au favorizat criza eticii burgheze,fiind el insusi o expresie particulara,dealtfel foarte semnificativa,a acestei situatii.

Referindu-se la natura preocuparilor si la valoarea rezultatelor obtinute de filosofia contemporana in problema omului,unul din principalii reprezentanti ai existentialismului , Martin Heidegger , declara : « Nici o epoca nu a avut atatea cunostinte variate despre om ,cate are cea actuala. Nici o epoca nu a putut obtine atat de repede si atat de usor aceste cunostinte ca cea actuala. Si totusi,nici o epoca nu a stiut atat de putin ce este omul,ca cea actuala.Niciodata pmul nu a constituit in asa masura o problema,ca in epoca noastra ».

De ce este necesara o filosofie a nuantelor ? in primul rand,fiindca totul curge, cum spune Heraclit,indoit obscurului. A fost socotit asa pentru adancimea invataturilor lui (dupa cum afirma Socrate) si pentru confuzia facuta intre totalitate,adica intre realul se trebuie sau poate fi cunoscut,si generalitate,fruct al cunoasterii,produs al mintii (Ariost).

Asa se explica dilatarea arhitectonicii gandirii fixate aprioric de Kant prin insusi jocul subiectiv al categoriilor, « imaginea lumii nefiind o copie a realitatii traite,ci o creatie a spiritului ».

Nuantele,care amplifica gandirea,oglindesc « realitatea traita,concretul trecut prin simturi,prin acele masini de facut abstractii,fiindca ne permit sa percepem calitati care nu pot exista separat in corpurile sau obiectele concrete intalnite si pe care le transforma in obiecte ale gandirii ».

Ele oglindesc si istoria. Asa se obtine imaginea aproximativa a lumii,impletita cu cea a istoriei. Acest arbitrar aparent binefacator,fiindca satisface orgoliul omului care se crede constructor al universului sau,il departeaza nelinistitor de substanta lucrurilor.

Omul este insotit permanent de aceste intrebari obsedante :pot sau nu pot deveni stapan ;lumea este asa cum o gandesc eu,sau sunt condamnat sa alerg steril peste ea,cu jocul meu de ipoteze ? Totusi el cauta, in speranta ca va gasi calea adevarata catre ea,pentru a deveni astfel,stapanul ei. Nimeni nu-l poate feri insa de indoiala,incertitudine,disperare,impas si chiar incremenire. Sunt dezavantaje interne ale acestei fapturi ganditoare,ca si eroarea.

In legatura cu aceste imperfectiuni sau nelinisti, putem stabili urmatoarele propozitii fundamentale ale spiritului universal,formulate filosofic :
( FILOSOFIA DETERMINARII ( este vorba de capacitatea noastra de a determina si de prizonieratul nostru perpetuu. Totusi,determinismul fie stiintific fie filosofic,fie mistic,nu considera ordinea universala ca ordne intemeiata pe robia legilor ce ne stapanesc,ci ofera posibilitatea iesirii din inlantuire prn cunoasterea acestor legi.

Este legitima vointa nelcintita a omului de a cunoaste cauzele lucrurilor sau cauzele unice. Un optimist naiv,Kowalevscki,a redus istoria la aceasta formula simpla  « la inceputul istoriei omului,libertatea era 0 ,iar inlantuirea 100.La sfarsit va fi invers ».

(FILOSOFIA HAOSULUI ( Nietzsche este de parere ca « totul este haos ». Aceasta nu inseamna ca totul este intamplator sau ca ne gasim in absenta necesitatii. El concepe haosul numai in sensul « lipsei ordinii » armoniei,intelepciunii si frumusetii. Aceasta nu-l impiedica sa proclame « amor fati »,dragostea fata de destin,oricum ar fi el,adica atitudinea dionisiaca fata de existenta. Este vorba de haosul perpetuu si nu de cel primordial transformat in cosmos,in mod spontan,prin vointa unui demiurg,sau, treptat-prin evolutie.

Dar nici ratiunea universala a stoicilor,nici teologia aristotelica si nici haosul lui Nietzsche nu se intalnesc cu convingerea noastra. Daca ideile sunt chemate sa explice fara sa convinga,mturile sunt chemate « sa convnga fara sa explice » (Rabier)(FILOSOFIA IMPASULUI ( intrebarile noastre privind universul si lucrurile ce-l compun,sfarsesc prin a ramane la forma de intrebare. Dar daca adevarul sta ascuns in lucruri, intrebarile noastre,cu care ciocanim la poarta lor,primind raspunsuri nesigure,false,sau ramanand fara raspuns,nu niseamna ca nu trebuie sa ne mai intrebam. Se dezvolta o adevarata arta «  de a pune si de a discuta problema ».

Cautam mereu calea adevarata pentru solutionarea acestor « probleme fundamentale ale gandirii umane : adevar si realitate, natura spatiului si a timpului, materie si energie, originea si natura vietii, a sufletului, problema liberului arbitru, a valorilor, a originii si a viitorului speciei om » (Rabier)


« DESPRE UN ANUMIT SENTIMENT AL MORTII »
« Miracolul mortii nu consta in ceea ce sfarseste ea,ci in ceea ce incepe. Nu ma inspaimanta nimic in faptul ca moartea pune capat biologiei, ca incheie definitiv serie experientelor organice,ca,intr-un cuvant, opreste pe loc viata. Sub acest aspect ,moartea e deja cunoscuta.M-am intalnit de nenumarate ori cu fenomenele mortii,cu agonia,cu stingerea,cu oprirea pe loc.

Am murit de atatea ori pana acum,ca orice om,incat moartea cea adevarata nu ma mai poate inspaimanta. Fiecare cunoaste moartea in acest sens. Ce nu cunoaste nimeni este inceputul de dupa moarte. Este adevarat ca dupa fiecare moarte in viata,izbutim nitr-un fel sau altul,sa ne nastem din nou,sa reluam alta viata.Dar toate aceste renasteri se petrec in cadrul vietii organice si morale,au continut identic,nu variaza decat structurle.

Renastem necontenit,dar cu aceleasi valori,cu aceeasi experienta organica,aproape cu aceleasi lumini spirituale. Nu este o schimbare decisiva,unica,ireversibila,iar noi o experimentam numai prin moarte. Si ceea ce este miraculos in moarte, este faptul ca incepe atunci « ceva » cu desavarsire deosebit de tot ce cunoastem no,cu desavarsire deosebit de ceea ce ne asteptam sa fie.

Se continua ceva pe care noi nu avem ochi sa-l vedem in timpul vietii. Se continua ceva pe care l-am fi putut cunoaste,dar pe care nu stim sa-l cautam in timpul existentei noastre ; un imponderabil,o taina,o absurditate probabil. Adevarul e ca.desi incepe ceva complet deosebit de viata,moartea continua totusi o constiinta pe care am fi putut s-o intuim inca din timpul vietii. Acesta e si paradoxul central al mortii : altceva decat viata si totusi ceva pe care l-am putea cunoaste chiar cu ajutorul vietii.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.