Octavian Goga - Rugaciune

Trimis la data: 2014-10-04
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 2
Nota: 9.96 / 10
Downloads: 0
Autor: Robert_T
Dimensiune: 19kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Volumul "Poezii" din 1905, care se deschide cu poezia Rugaciune, este o evocare lirica a satului transilvanean. Satul lui O. Goga, robit de veacuri, tinjeste dupa libertate sociala si demnitate nationala. Poetul da glas patimirii unui neam imbatrinit intr-o expresie dureroasa, parasit de doruri si razvratiri neimplinite; vestind credinta in alte vremuri, de infricosate izbavite.Multi dintre poetii nostri si-au sintetizat, in una sau mai multe poezii, cele mai pretioase din conceptiile lor despre arta si rolul ei in societate. In mod demonstrativ, Goga publica si el in fruntea primului sau volum de versuri, care cuprind de astfel piesele de rezistenta ale creatiei sale, un vibrant manifest literar ce defineste cu pregnanta caracterul propriei inspiratii.
Intelesul il deducem din modalitatea compunerii metaforice a versurilor, sintetizat in tilul poeziei. Titlul poeziei, cuvantul rugaciune, implica sensul de implorare, de ruga fierbinte, staruitoare, izvorata dintr-un suflet rascolit de durere, dintr-o deznadejde care cere liniste. Sensul acesta se descopera chiar din prima strofa cand poetul deprimat, dezorientat, obosit si avand senzatia de gol psihic rosteste invocatia poetica care impresioneaza prin gestul de umilinta ce insoteste ruga:

"Eu cad neputicios, stapane, / In fata stralucirii tale, / Eu in genunchi spre tine caut: / Parinte: - orinduie- mi cararea".
Cauza zbuciumului sufletesc, pentru care cere indurare poetul, o aflam din strofele urmatoare: Coplesit de doruri, de ispite si de patimi - care sunt ale omului - , strigatul de durere al umilitilor vietii "cu umeri garbovi de povara", ii mustra constiinta. In numele acestora ar vrea poetul sa inteleaga taina lumii, farmecul vietii, ce-nsemna dragoste si ura, cantec si lumina.

Poet cetatean, temperament impetuos, Goga respinge poezia framantarilor marunte, sterile, opunindu-i "Cantarea patimirii noastre", a colectivitatii din care face parte. Dorind sa se smulga din haosul ispitelor intime, care-i tulbura "izvorul din care sufletul s-adapa" , cere sa i se indrepte vazul "in veci spre cei ramasi in urma". Bratul lui sa fie inarmat cu "taria urii si-a iubirii", Sa-si alunge patimile personale, iar "de durerea astor inimi / invata-ma pe mine-a plange".

Poetul isi asuma responsabilitatea unei arte in care sa planga nu rostul lui, ci jalea unei lumi, durerea multimilor, a celor care "gem umiliti in umbra"; poezia are "glas"; in glasul ei sa cante, cu rezonante grave, rostul neimplinit al lumii, razvratirea robilor din veacuri.Numai astfel poezia poate fi "cantarea patimirii noastre".
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.