Oralitatea, stilurile functionale

Oralitatea, stilurile functionale - Mesajul oral dispune de mijloace specifice pentru a transmite informatii si atitudini/stari subiective: intonatia, accent suplimentar pe anumite cuvinte, pauze, variatii de ritm, variatii de viteza, a rostirii, variatii de cantitate(lungiri de sunete).

Oralitatea, stilurile functionale - Mesajul scris utilizeaza mijloace prin care noteaza unele trasaturi orale (semnele de punctuatie), dar are si conventii proprii : dispunerea in pagina, abrevierile, schemele grafice. Anumite texte – document reprezinta transcrierea cat mai fidela a unui mesaj oral. Alte texte (mai ales cele literare) cuprind doar anumite trasaturi de oralitate.

Oralitatea in literatura – in dialogurile personajelor sau in discursul naratorului – nu este deci o transcriere fidele a veritabilei oralitati, ci o sugerare a acesteia, pe baza unei selectii din trasaturile specifice.

Caracteristici ale oralitatii

Comunicarea directa, fata in fata, permite folosirea mijloacelor nonverbale (gesturi, mimica). De asemenea, vorbitorul recurge la context, se refera la situatia de comunicare prin cuvinte cu valoare de “gesture verbale” (ex : aici, acum, acesta etc.), se adreseaza direct interlocutorului (prin interjectii de adresare, vocative, verbe la imperativ, forme verbale si pronominale la persoana a II a).

Caracterul spontan al mesajului oral permite manifestarea puternica, mai directa a afectivitatii. Exprimarea spontana poate produce inovatii, dar adesea se rezuma la stereotipii, la comoditatea cliselor si a expresiilor deja date. Un efect al spontaneitatii poate fi si aparitia anumitor erori, a nejlijentelor in exprimare. Unele mesaje se pot caracteriza prin : incoerenta, ezitante, nu se duce fraza pana la capat, lasa lucruri subintelese sau pare ca nu isi gaseste cuvinte.

Mesajul oral are in genere o constitutie sintactica mai simpla bazata pe coordonare si pe repetitie. Caracterul sau secvential, de linearitate temporala, impune ca autocorectarea sa se faca prin reluare si reformulare (producand uneori constructii sintactice defectuase, anacoluturi).

Stilul oral

Stilul oral este specific anumitor autori sau unor creatii literare si se defineste prin utilizarea unor forme si procedee specifice limbii vorbite.

Rezultat al intentiei autorului de a potenta impresia de autenticitate a discursului artistic si de a-si individualiz personajele, oralitatea stilului propune selectia si stilizarea elementelor de limba vorbita, asadar, o evaluare, dozare si prelucrare a acestora.


Marcile lingvistice ale oralitatii sunt, de obicei, prezentate de :
1. forme fonetice
2. forme lexicale cu caracter popular, uneori chiar regional
3. preponderenta raporturilor de coordonare
4. structuri eliptice, formule repetitive si tantologice
5. prezenta vocativelor, a unor mijloace de exprimare a afectivitatii, precum interjectiile si exclamatiile
6. prezenta unor structuri anacolutice
7. locutiuni si expresii populare
8. pentru transpunerea unor astfel de texte, in scris, este necesara o diversitate de semne grafice : de intrebare, de exclamare, puncte de suspensie.