Orb sarac - caracterizare

Referat despre Orb sarac - caracterizare
„Orb sarac” face parte din volumul „Hanu Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi este o povestire în ramă, iar întâmplările evocate se petrecuseră demult, tot pe aceste meleaguri, pe vremea celeilalte Ancuţe. Timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, spaţiul narativ evocă un topos al povestirii, iar relatarea îmbracă forma evocării.

Personajul principal al povestirii este orbul sărac, care totodată este şi narator. El are o identitate socială şi familială de om singur, sărac, orb şi cerşetor, dar este însoţit de liţa Salomia, o prietenă mai veche a sa, alături de care se ducea la târgul Ieşolir:”de când am purces din Rădăuţi, se ţine de mine ca umbra, ca să-l duc şi să-l lepăd la târgu Ieşilor”.

Orbul apare la începutul operei ca un ins oarecare, trezindu-le mila celor de la han:”bătrânul e orb, mi-am zis eu privindu-l”. Treptat, el trezeşte interesul celorlalţi, aceştia fiind curioşi şi admirându-l pe bătrân:” vra sş zică, nemernicule şi orbule, nu ştii numai să bei şi să mănânci, ştii să şi cânţi”. În final, Ancuţa îl recunoaşte şi îl îmbrăţişează, adresându-i-se pe nume:”Poate dumneata, uncheşule, vei fi fiind unul Constandin, despre care am auzit pe maica mea spunând că s-ar fi rătăcit prin lume”. Astfel, dintr-un anonim, orbil capătă o identitate, devenind Constandin.

Portretul fizic al orbului este făcut de autor:”Orbul era şi el îmbrăcat ca muntenii, cu pălărioara neagră şi strai alb, iar cojocelul îl ţinea numai pe umeri”. Diminutivele „pălărioară” şi „cojocel” induc duioşie şi milă, dându-i bătrânului o înfăţişare modestă şi umilă.

De asemenea, orbul se autocaracterizează ca fiind iubitor de cântec:” am să-ţi cânt un cântec din acest cimpoi ş-am să-ţi cânt viers”, pasionat de a asculta, dar mai ales de a spune povestiri:” Foarte-mi place să ascult istorisiri. Şi să spun şi eu câte ştiu din trecute vremi”, vesel şi deschis:”Mie-mi plac tovărăşiile vesele”.

O altă caracteristică rezultă din ceea ce cred celelalte personaje, orbul fiind pentru ei cunoscător a multe:” Acest are, după câte văd, destulă înţelepciune”.

Portretul fizic, autocaracterizarea şi caracterizarea făcută de celelalte personaje alcătuiesc caracterizarea directă a orbului.

Caracterizarea indirectă este realizată prin faptele, gesturile, atitudinile orbului, prin relaţiile cu alte personaje prin limbajul pe care îl foloseşte şi prin mediul în care trăieşte.

Călătoria pe care o face de-a lungul vieţii sale denotă gustul aventurii pe care îl are bătrânul. El este dornic de a cunoaşte lumea.

Călătoria are valoare iniţiatică, prin ea bătrânul este iniţiat în tainele noilor locuri pe care le cunoaşte. Mai întâi, orbul pleacă din satul natal din cauza orbirii, alăturându-se câtorva ciobani care iernau pe lângă Prut. Apoi, plecând de la baci, a intrat în breasla creşetorilor de la Kiev, alături de tovarăşul lui de drum, Iesofei. După ce Iesofei moare într-o bătălie, orbul fuge din Kiev si ajunge până la turci. Făcându-i-se dor de casă, se întoarce în ţara natală, acest lucru denotând patriotismul bătrânului.

Orbul este conştient de statutul său de rapsod, de mesager al trecutului, începându-şi mereu micul recital cu „Mioriţa” :”Şi acei baci vechi din pustie m-au învăţat lângă foc acest cântec; dar m-au legat cu blăstăm să nu-l uit niciodată şi, de câte ori oi suna din cimpoi, să-l zic mai întăi şi mai întăi”.