Pablo Picasso

Anii de ucenicie şi începuturile carierei artistice. Pictura face parte din viaţa lui Picasso şi, în acelaşi timp, viaţa lui înseamnă în egală măsură artă. S-a născut la 25 octombrie 1881 în Malaga (Andaluzia) ca fiu al lui José Ruiz Blasco - pictor şi profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Malaga - şi al soţiei sale, Maria Picasso y López. Talentul lui Pablito se evidenţiază încă din copilărie, ca adolescent îi uimeşte pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din

La Coruna, deşi el suportă cu greu rigoarea tradiţiei şi educaţia academică. În anul 1895 familia se mută la Barcelona. Tatăl său îi dăruieşte pensulele sale, gest prin care îi recunoaşte talentul excepţional.

Tânărul Picasso îşi continuă studiile la Şcoala de Arte Frumoase din Barcelona (1896) şi la Academia de Pictură din Madrid (1897-1898). În anul 1900, Pablo, în vârstă de nouăsprezece ani, îşi expune pentru prima dată lucrările în localul Els Quatre Gats ("La patru pisici") din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică şi intelectuală din capitala Cataluniei.

Din 1901, începe să-şi semneze lucrările cu numele mamei sale, consideră că Picasso "sună foarte bine". Următorii ani şi-i petrece călătorind între Spania şi Franţa. La Paris este influenţat de operele lui Auguste Renoir şi Claude Monet. Expune câteva tablouri la galeristul Ambroise Vollard, unde cunoaşte pe pictorul Max Jacob, de cale îl va lega o prietenie de lungă durată.

La Paris în cartierul Montmartre. Perioadele albastră şi roz
În 1904, Picasso se hotărăşte să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenţi, pictori, sculptori şi actori.

Pictează la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (aşa numită perioadă albastră), ce exprimă singurătatea, sufernţa şi sărăcia, reflectând o dispoziţie afectivă melancolică.Cunoaşte pe Fernande Olivier, o tânără brunetă şi elegantă, de care se îndrăgosteşte şi cu care va locui împreună.

În pânzele lui Picasso domină acum nuanţele deschise, senine (perioada roz).Fascinat de universul arlechinilor, acrobaţilor şi clovnilor, merge adeseori la un circ din apropiere unde îşi găseţte motive pentru tablourile sale. Vara anului 1905 o petrece într-un sat din Pirinei împreună cu Fernande.

Lucrează acolo la tablourile care vor marca începutul "perioadei primitive" în creaţia lui. Picasso se îndepărtează de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, îl interesesează sculptura iberică dinaintea dominaţiei romane, renunţă la modele şi pictează exclusiv din imaginaţie.Acest proces este încununat de realizarea tabloului Domnişoarele din Avignon (1907), care prevesteşte naşterea cubismului.

Între anii 1908 şi 1914 Picasso trasează împreună cu Georges Braque drumul unui mod revoluţionar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei dispreţuisc formele, reduc totul - locuri, figuri, case - la formele geometrice elementare, la cuburi".

În realitate, Picasso şi Bracques încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafaţa bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească forma şi suprafaţa recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan şi fondul în perspectivă.

Obiectele se descompun în părţi elementare, pentru a fi din nou reconstruite pe suprafaţa pictată. Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor" (hârtie lipită, fr.: collage, papiers collés), cubismul intră în aşa zisă "fază sintetică". În felul acesta, Picasso reuşeşte să accentueze şi mai mult diferenţa între suprafaţa tabloului şi relieful obiectelor reprezentate.