Padre Pio - omul sperantei Renzo Allegri

Din cauza stigmatelor, a fost banuit ca este sarlatan, mistificator, nevrotic, obsedat. Iar aceste banuieli proveneau nu doar de la necredinciosi, de la atei, ci pur si simplu din partea unor colegi ai sai, de la cativa superiori si de la anumite autoritati ecleziastice. A primit condamnari din partea Sfantului Oficiu si restrangeri ale libertatii sale de apostolat. Suspiciunea si indoiala au ramas pana la moartea lui si chiar si dupa aceea. Pana in ziua de azi, pentru multi, stigmatele sale raman o enigma.

Cineva dorea sa poata fi studiate imediat dupa moarte. Printr-o autopsie se putea, de exemplu, stabili daca rana din coasta atinge in adancime inima, cum sustineau unii, sau era doar la nivel epidermic. In schimb, nimic. Dupa cum vom vedea, la moartea lui misterioasele rani au disparut complet. Pielea de la maini, picioare si coasta, unde timp de cincizeci de ani s-au gasit ranile sangeroase, s-a vindecat fara a lasa vreo urma.

Dar sa ne intoarcem la fapte, adica la ceea ce s-a intamplat in viata lui Padre Pio si in anii care au urmat acelui 20 septembrie 1918. Am relatat despre reactiile colegilor calugarului in fata acelor rani misterioase si judecatile medicilor insarcinati sa efectueze analize stiintifice. Dar Biserica oare cum s-a comportat?

Trebuie sa tinem seama de faptul ca Biserica, desi recunoscand in mod generic originea supranaturala a stigmatizarii, se arata mereu destul de prudenta in evaluarea cazurilor individuale si oricum nu exprima niciodata o judecata atata timp cat persoana stigmatizata mai traieste inca.

Stigmatele lui Padre Pio reprezentau un lucru de rasunet si e normal ca Biserica s-a interesat de ele, pentru a cunoaste cu precizie seriozitatea si semnificatia fenomenului. In 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a trimis pe medicul sef al pontifului, profesorul Giuseppe Bastianelli, sa-l consulte pe Padre Pio si stigmatele sale. Profesorul era insotit de parintele Luigi Besi, procurator general al Congregatiei Pasionistilor. La intoarcerea la Roma, amandoi si-au exprimat in fata Papei puternica admiratie si stima pentru Padre Pio.

Imediat dupa aceea, Papa i-a trimis la San Giovanni Rotondo pe arhiepiscopul de Simla, Anselmo Edoardo Kenealy, pe arhiepiscopul Giovanni Antonio Zucchetto si pe parintele Antonio da Tesson: si acestia au vorbit indelung cu Padre Pio, i-au examinat stigmatele si la intoarcere au intocmit referate entuziaste.

Monseniorul Kenealy, inainte de a reveni in dieceza sa, a vrut sa lase aceasta impresionanta declaratie care demonstreaza cu ce impresii a ramas: "Voiam cu orice pret sa vad stigmatele lui Padre Pio, nu pentru ca ma indoiam de marturiile atator oameni care le-au vazut, ci pur si simplu deoarece, cu exceptia dogmelor credintei, nu ma grabesc sa cred povestile despre lucruri extraordinare fara a ma convinge cu ochii mei.